Cancelarul german Angela Merkel respectă decizia lui Mesut Ozil de a se retrage din selecţionata de fotbal a Germaniei, ca urmare a criticilor care l-au vizat pe mijlocaşul lui Arsenal Londra după eliminarea Mannschaft-ului din primul tur al Cupei Mondiale 2018.
„Aşa cum ştiţi, cancelarul îl apreciază foarte mult pe Mesut Ozil. Mesut Ozil este un jucător de fotbal care a făcut multe pentru echipa naţională. Mesut Ozil a luat acum o decizie care trebuie respectată”, a declarat luni Ulrike Demmer, purtătoarea de cuvânt a lui Merkel.
„Cu inimă grea şi după o îndelungă reflecţie am decis ca, din cauza evenimentelor recente, să nu mai joc pentru Germania în meciurile internaţionale cât timp voi resimţi rasism şi lipsă de respect faţă de mine”, a scris Mesut Ozil duminică, pe contul său de Twitter.
Mesut Ozil: ”Am două inimi, una germană şi alta turcă”
Criticat după ce s-a fotografiat alături de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, înaintea Mondialului din Rusia, împreună cu colegul său din naţionala germană Ilkay Gundogan (Manchester City), Ozil a asigurat că gestul său nu a avut „nicio intenţie politică”.
„La fel ca în cazul multor oameni, rădăcinile mele ancestrale se întind în mai multe ţări. Am crescut într-adevăr în Germania, însă istoria familiei mele are rădăcini solide în Turcia. Am două inimi, una germană şi alta turcă”, a explicat jucătorul lui Arsenal.
Mesut Ozil a părut deranjat în special de absenţa sprijinului Federaţiei germane de fotbal (DFB) şi a preşedintelui acesteia, Richard Grindel.
„În timp ce eu am încercat să-i explic lui Grindel moştenirea mea, rădăcinile mele, şi în consecinţă să îl fac să înţeleagă motivele care m-au condus să fac această fotografie, el era mai interesat să vorbească de propriile poziţii politice şi să diminueze opinia mea. Nu voi mai servi drept ţap ispăşitor pentru incompetenţa şi incapacitatea sa de a-şi face corect munca”, a mai scris Ozil.
Decizia lui Mesut Ozil de a se retrage din naţionala Germaniei a fost, în schimb, aplaudată de autorităţile turce. „Îl felicit pe Mesut Ozil care, plecând de la echipa naţională, a marcat cel mai frumos gol împotriva virusului fascismului”, a scris ministrul turc al Justiţiei, Abdulhamit Gul, pe Twitter.
La rândul său, ministrul turc al Sportului, Mehmet Kasapoglu, a postat o fotografie cu Ozil zâmbitor, alături de preşedintele Erdogan, împreună cu comentariul: „Noi sprijinim cu sinceritate poziţia onorabilă luată de fratele nostru Mesut Ozil”.
În vârstă de 29 ani, Mesut Ozil a disputat 92 de meciuri în tricoul selecţionatei Germaniei, înscriind 23 de goluri, notează Agerpres.