De trei ori campion cu Venus
Costică Humis (1913-1981) a evoluat între 1936 şi 1947 la Venus Bucureşti, echipă cu care a cucerit trei titluri (1937, 1939 şi 1940). Născut la Pireu, atacantul şi-a început cariera în oraşul de baştină, la Ethnikos (1929- 1936). A mai jucat la Karres Mediaş (1947-1950) şi IT A (1950). A evoluat de nouă ori în tricoul naţionalei Greciei, marcând şapte goluri şi de două ori pentru România, înscriind o dată. Ambele jocuri sub tricolor s-au disputat împotriva Slovaciei, 3-2, în 1941, când a marcat o dată, şi 2-2, în 1943.
S-au pus în vânzare biletele pentru retur
Oficialii FRF speră ca Arena Naţională să fie plină la returul cu Grecia
Oficialii FRF pun deja la punct ultimele detalii pentru meciul retur cu Grecia, din barajul pentru CM 2014, de pe Arena Naţională, din 19 noiembrie. Ieri, la ora 12.00, s-au pus în vânzare online biletele pentru partida de la Bucureşti, iar oficialii se gândesc că toate tichetele se vor vinde exclusiv online şi că sunt şanse minime să se ajungă la casele de la Naţional Arena. Cel mai ieftin tichet la România – Grecia va fi de 30 de lei la inelul superior de la peluze, în timp ce biletele cele mai scumpe vor fi la VIP, 600 de lei. La tribuna a doua, inelul 1, sectoarele centrale, un bilet va costa 120 de lei.
Loţi Bölöni crede în greci
Într-un material din Goal News, Loţi Bölöni (foto), fost antrenor la PAOK, a spus: “Pentru voi, grecii, România este cel mai mare cadou. Nu ştiu cine se va califica, dar aveţi şanse. Grecia e mai experimentată, mai competitivă, mai agresivă, mai puternică şi nu va avea probleme cu talentul individual al românilor”.