Iordănescu rămâne ferm. Generalul l-a lăsat în afara lotului lărgit pe Ciprian Marica, atacantul care nu mai prinde echipa la Konyaspor. Marica s-a supărat la acțiunea precedentă, când a fost convocat de preincipiu, dar nu a mai fost chemat la Mogoșoaia pentru dubla cu Ungaria (0-0) și Grecia (0-0). (DETALII, AICI)

Anghel Iordănescu mizează pe vârfurile Claudiu Keșeru, Bogdan Stancu și Florin Andone. Keșeru și Andone dau semne de viață, după ce au rămas restanți în ultimele trei meciuri din preliminarii, în care naționala nu a marcat niciun gol (0-0 cu Irlanda de Nord, 0-0 cu Ungaria și 0-0 cu Grecia). (DETALII, AICI) (DETALII, AICI)

Pe 8 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, ”tricolorii” vor întâlni Finlanda, iar pe 11 octombrie, de la ora locală 17:00 (19:00 ora României), reprezentativa noastră va juca la Torshavn, în Insulele Feroe.

Pentru această ”dublă”, selecționerul Anghel Iordănescu a convocat 19 stranieri:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland)

Fundași: Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Dorin Goian (Asteras), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Laszlo Sepsi (FC Nurnberg)

Mijlocași: Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Cristian Tănase (Tianjin Teda)

Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Florin Andone (Cordoba)

Lista definitivă a stranierilor convocați pentru partidele cu Finlanda și Insulele Feroe va fi anunțată vineri, 2 octombrie.

GRUPA F

Ungaria – Irlanda de Nord 1-2 (Priskin 75 / McGinn 81, Lafferty 88), Grecia – ROMÂNIA 0-1 (Marica 10-pen.), Feroe – Finlanda 1-3 (Holst 41 / Riski 53, 78, Eremenko 82)

ROMÂNIA – Ungaria 1-1 (Rusescu 45 / Dzsudzsak 82), Finlanda – Grecia 1-1 (Hurme 55 / Karelis 24), Irlanda de Nord – Feroe 2-0 (McAuley 6, Lafferty 21)

Finlanda – ROMÂNIA 0-2 (Stancu 54, 83), Feroe – Ungaria 0-1 (Szalai 21), Grecia – Irlanda de Nord 0-2 (Ward 9, Lafferty 51)

Grecia – Feroe 0-1 (Edmundsson 61), Ungaria – Finlanda 1-0 (Gera 84), ROMÂNIA – Irlanda de Nord 2-0 (Papp 74, 79)

ROMÂNIA – Feroe 1-0 (Keșeru 21), Irlanda de Nord – Finlanda 2-1 (Lafferty 33, 38 / Sadik 90+1),Ungaria – Grecia 0-0
► Irlanda de Nord –
ROMÂNIA 0-0, Finlanda – Ungaria 0-1 (Stieber 82), Feroe – Grecia 2-1 (Hansson 32, Olsen 70 / Papastathopoulos 84)

Feroe – Irlanda de Nord 1-3 (Edmundsson 36 / McAuley 12, 71, K. Lafferty 75), Grecia – Finlanda 0-1 (Pohjanpalo 75), Ungaria – ROMÂNIA 0-0

Finlanda – Feroe 1-0 (Pohjanpalo 23), Irlanda de Nord – Ungaria 1-1 (Lafferty 90 / Guzmics 74), ROMÂNIA – Grecia 0-0

CLASAMENTUL GRUPEI F

1 Irlanda de Nord 8 5 2 1 12-6 17
2 ROMÂNIA 8 4 4 0 7-1 16
3 Ungaria 8 3 4 1 6-4 13
4 Finlanda 8 3 1 4 7-8 10
5 Feroe 8 2 0 6 5-12 6
6 Grecia 8 0 3 5 2-8 3

La Campionatul European se califică direct primele două clasate din fiecare grupă împreună cu echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj. Celelalte opt ocupante ale locurilor 3 vor disputa un play-off în dublă manșă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News