”Generalul” tace, dar și când le spune! Fostul selecționer a atacat toate problemele spinoase ale zilei.

LIVE TEXT România – Armenia, preliminariile CM 2018 (vineri, 1 septembrie, ora 21:45, TVR). FRF a anunțat prețul biletelor, Daum a anunțat lotul

Legat de selecția actualului selecționer – Alibec lipsește de pe lista pentru partidele cu Armenia și Muntenegru, Iodănescu a spus:

”Alibec a debutat cu mine la echipa națională. E un băiat excepțional, un caracter foarte bun, dar e un tip căruia îi place să fi mângâiat, iar eu nu sunt de acord cu acest lucru. Alibec trebuie să înțeleagă că nu mai e un copil, trebuie să înțeleagă că e căpitanul Stelei și trebuie să priceapă că e un jucător foarte valoros.

Și-n meciul cu Sporting, de fiecare dată când a pus piciorul pe minge, a făcut diferența și a pus probleme adversarului. Însă, eu nu sunt de acord cu o parte din presa din România, care spune că trebuie să-l gâdili, să-l cocoloșești. Trebuie să înțeleagă că e responsabil de tot ceea ce face. Oricum, indiferent de toate aceste amănunte, a jucat foarte bine la Lisabona și cred că nu ar trebui să lipsească de la echipa națională”.

Despre Christoph Daum:
”Daum trebuie să înțeleagă că echipa noastră națională, așa cum e ea, bună sau rea, a reușit să se califice la Campionatul European. Nu e normal să spună că nici dacă ar veni Mourinho sau Guardiola nu ar face nimic. Doboară jucătorii așa! Fotbaliștii noștri, care sunt mai speciali, ar trebui ajutați și ar trebui să li se dea încredere. Din punctul acesta de vedere, domnul Daum a făcut câteva greșeli care l-au costat. El nu a cunoscut bine caracteristicile fotbalului românesc. Nici acum nu sunt sigur că el cunoaște exact capacitatea jucătorilor români”.

Anghel Iordănescu sare la gâtul lui Daum și al federației: ”Hagi trebuie să fie viitorul selecționer”

Lui Iordănescu i se pare inadmisibil că federația l-a scăpat pe Mircea Lucescu. ”Il Luce” a semnat cu naționala Turciei:

”Era un moment favorabil. Mircea Lucescu trebuia convins să preia naționala România E o greșeală a celor de la FRF că nu au reușit să profite de acest moment și să-l aducă pe Mircea Lucescu. Dacă nu a ajuns Mircea, ar trebui să vină acum Gică Hagi. A câștigat campionatul, a dovedit că e un om care poate obține performanțe deosebite. Trebuie să avem încredere, trebuie să avem curaj să dăm echipa națională pe mâna lui Hagi”.

Urmărește-ne pe Google News