ANGLIA – etapa a 36-a
Leicester City este campioana-surpriză din Anglia, după ce luni seară, Tottenham n-a reușit decât o remiză, 2-2, în deplasare, cu Chelsea, deși a condus, la un moment dat, cu 2-0! Astfel, cu două etape înainte de final, Leicester are 77 de puncte, cu șapte mai multe decât următoarea clasată, Tottenham. Este pentru prima oară în istorie când Leicester se impune în Premier League.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Fanii grupării din Leicester se pregătesc să facă noapte albă. Trupa pregătită de Claudio Ranieri poate sărbători primul titlu din istorie chiar în această seară, dacă Tottenham nu o învinge pe Chelsea, pe Stamford Bridge.
Practic, Chelsea o poate face virtual campioană pe Leicester, așa cum a făcut-o Pandurii pe Astra, după 1-1 cu Steaua, pe Arena Națională.
Spre deosebire de Marius Șumudică, nedezlipit de televizor în timpul partidei Steaua – Pandurii, antrenorul echipei Leicester, Claudio Ranieri spune că nu va urmări meciul care o poate face pe echipa sa noua campioană a Angliei, deoarece preferă să-şi viziteze mama, în vârstă de 96 de ani.
”Probabil că voi fi ultimul om care va afla rezultatul. Merg în Italia pentru a-mi vedea mama. Mi-ar plăcea să văd meciul, dar nu o să o pot face pentru că voi fi în avion. O să merg cu mama la masa, pentru că a fost ziua ei, iar eu nu am fost prezent”, a spus Claudio Ranieri, duminică, la finalul meciului Manchester United-Leicester, 1-1.
Meciul care poate decide campioana în Anglia, Chelsea-Tottenham se va disputa în această seară de la ora 22.00. Dacă nu câştigă derby-ul de pe Stamford Bridge, Tottenham, echipă antrenată de Mauricio Pochettino, nu mai are nicio şansă la titlu.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Leicester are un avans de 8 puncte.
Rezultate
Luni
Chelsea – Tottenham 2-2 VIDEO
Duminică
Swansea – Liverpool 3-1 VIDEO
Andre Ayew (21 și 67), Jack Cork (33) / Christian Benteke (65)
Manchester United – Leicester 1-1 VIDEO
Anthony Martial (8) / Wes Morgan (17)
Victoria pe ”Old Trafford” le-ar fi asigurat ”vulpilor” titlul în Premier League, cu două etape înainte de final.
Southampton – Manchester City 4-2 VIDEO
Shane Long (25), Sadio Mane (28, 57 și 68) / Kelechi Iheanacho (44 și 78)
Sâmbătă
Everton – Bournemouth 2-1 VIDEO
Stoke City – Sunderland 1-1 VIDEO
Watford – Aston Villa 0 3-2 VIDEO
West Bromwich Albion – West Ham United 0-3 VIDEO
Arsenal – Norwich 1-0 VIDEO
Clasament: 1. Leicester (77p, 36 meciuri); 2. Tottenham (69p, 35 meciuri); 3. Arsenal (67p, 36 meciuri).