Naționala de rugby a Angliei s-a impus sâmbătă cu 31-21 pe terenul Franței, în ultima etapă a ediției de anul acesta a Turneului Celor 6 Națiuni. “Trandafirul” a câștigat competiția într-o manieră autoritară, reușind Marele Șlem, adică victorii în toate meciurile (15-9 cu Scoția, 40-9 cu Italia, 21-10 cu Irlanda, 25-21 cu Țara Galilor și 31-21 cu Franța).

Triumful din Turneul Celor 6 Națiuni reprezintă o frumoasă revanșă pentru Anglia, după dezastrul suferit anul trecut, la Campionatul Mondial pe care l-a găzduit și pe care l-a părăsit încă din faza grupelor.

Celelalte rezultate din ultima etapă: Țara Galilor – Italia 67-14 și Irlanda – Scoția 35-25.

Clasament final: 1. Anglia 10p, 2. Țara Galilor 7p, 3. Irlanda 5p, 4. Scoția 4p, 5. Franța 4p, 6. Italia 0p 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.