Indiferent însă dacă tricolorii vor ajunge sau nu la Euro 2020, naționala pregătită de Mirel Rădoi va juca un amical de lux înaintea competiției programate anul viitor.
Astfel, pe 7 iunie 2020, naționala României va disputa un superamical în fața Angliei, pe tărâm britanic. Detaliile privind locația și ora de start vor fi comunicate ulterior.
Campionatul European de fotbal se va disputa în perioada 12 iunie -12 iulie 2020, în 12 orașe de pe ”Bătrânul continent”, printre care și București.
În iunie 2020 se vor împlini două decenii de la ultima întâlnire în fața Angliei, victoria cu 3-2 care ne-a calificat în ”sferturile” EURO 2000.
Palmaresul în fața Angliei este unul pozitiv. Din 11 întâlniri ne-am impus în 3, alte 6 s-au încheiat la egalitate, iar Anglia a câștigat de două ori.
Toate cele 3 succese au venit în meciuri oficiale, unul în preliminarii și două la turneele finale.
Britanicii ne-au învins o singură dată în partidele importante, 1-0 la Cupa Mondială 1970 din Mexic.
În patru partide disputate în istorie la Londra (două amicale, două oficiale), naționala României nu a pierdut niciodată. Toate s-au încheiat la egalitate.
24.05.1939: România – Anglia 0-2 (amical, București)
06.11.1968: România – Anglia 0-0 (amical, București)
15.01.1969: Anglia – România 1-1 (amical, Londra)
02.06.1970: România – Anglia 0-1 (CM 1970, Guadalajara)
15.10.1980: România – Anglia 2-1 (prel. CM 1982, București)
29.04.1981: Anglia – România 0-0 (prel. CM 1982, Londra)
01.05.1985: România – Anglia 0-0 (prel. CM 1986, București)
11.09.1985: Anglia – România 1-1 (prel. CM 1986, Londra)
12.10.1994: Anglia – România 1-1 (amical, Londra)
22.06.1998: România – Anglia 2-1 (CM 1998, Toulouse)
20.06.2000: România – Anglia 3-2 (EURO 2000, Charleroi)
Până la amicalul cu Anglia, naționala noastră va disputa play-off-ul pentru calificarea la EURO 2020, turneul la care Bucureștiul va găzdui patru partide. Pe 26 martie, vom juca în Islanda, pentru un duel într-o singură manșă. Dacă învingem, vom juca pentru locul la turneul final contra Bulgariei sau Ungariei, pe 31 martie, tot în deplasare.