Salvarea capriciosului atacant român ar putea veni de la Galatasaray Istanbul, unde i s-ar oferi un contract de două milioane de euro pe sezon, sau de la Juventus Torino. Imediat după ce Fiorentina a anunţat că l-a exclus pe Mutu de la antrenamentele echipei, din cauză că “a încălcat grav obligaţiile contractuale”, cele două grupări au intrat pe fir. Cotidianul italian Corrierre dello Sport a notat, ieri: “Dacă la început acest posibil transfer era privit cu scepticism, din cauza caracterului fotbalistului, acum românul este considerat o soluţie vialabilă pentru Juventus. Totuşi, conflictul lui Mutu cu conducerea Fiorentinei ar face ca transferul jucătorului să fie complicat”.
Impresarul său, dat în judecată
În ceea ce priveşte relaţia dintre conducerea clubului toscan şi Adrian Mutu, ea a devenit glacială, după ce impresarul Giovani Becali a dezvăluit, într- o conferinţă de presă, că oficiali ai Fiorentinei au folosit cuvinte dure la adresa atacantului piteştean, gen “măsea stricată”, “cancerul echipei” sau “bastard”. Ieri, clubul Fiorentina a remis presei un comunicat în care a anunţat că l-a dat în judecată pe Giovani Becali “în urma numeroaselor minciuni şi calomnii din declaraţiile agentului jucătorului român”. Tot ieri, “Briliantul” şi soţia sa, Consuelo, au plecat la Roma pentru a petrece câteva ore alături de Bogdan şi de Iulia Lobonţ.
Probleme în viaţa particulară
Născut la Călineşti (Argeş), Adrian Mutu a evoluat, în carieră, la echipele FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus şi Fiorentina. La naţională a adunat 67 de jocuri şi a marcat 29 de goluri. În viaţa particulară, Mutu a fost implicat, de-a lungul timpului, în numeroase scandaluri. Depistat pozitiv cu cocaină (în 2004) şi cu sibutramină (în 2010), Mutu a fost acuzat în 2006 că a lovit, la Constanţa, un chelner cu o rangă, iar în 2010 că a dat la Florenţa într-un ospătar. Mutu are trei copii, din două căsătorii. Pe Mario, cu fosta soţie, Alexandra Dinu, pe Adriana şi pe Maya Vega, cu actuala soţie, Consuelo Matos Gomez.