“Clubul nostru l-a transferat pe atacantul francez Anthony Le Tallec, un nume important în fotbalul european – fost internațional de tineret francez şi jucător al echipei engleze Liverpool! Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă unul şi se va alătura lotului pregătit de Edward Iordănescu. Bun venit, Anthony Le Tallec, şi la cât mai multe reuşite în tricoul echipei noastre!”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Astrei Giurgiu.
Anthony Le Tallec a semnat cu Astra Giurgiu. E primul străin cu Liga caștigată ce vine să joace în Liga I
Le Tallec are în palmares Liga Campionilor cucerită cu Liverpool (2005), Cupa Franței (Sochaux-2007), Cupa Mondială U17 (Franța 2001) și Balonul de Argint la aceeași competiției. E primul străin cu Liga caștigată ce vine să joace în Liga I.
În ciuda crizei, Astra i-a oferit un salariu anual de 11.000 de euro.
Le Tallec e văr cu Florent Sinama-Pongolle, jucător dorit în trecut de FCSB.
A jucat în naționalele de juniori ale Franței
Anthony Le Tallec a jucat doar 17 partide pentru Liverpool, fără să reușească să înscrie, fiind împrumutat de ”cormorani” la diverse echipe (Le Havre, Saint-Etienne, Sunderland, Sochaux, Le Mans). Ulterior, Le Tallec a mai jucat pentru Auxerre, Valenciennes și Atromitos. Francezul a bifat șase meciuri și trei goluri pentru naționala sub 17 ani a țării sale, respectiv patru meciuri și cinci goluri pentru reprezentativa sub 21 de ani a Hexagonului.