Chelsea s-a despărţit de antrenorul italian Antonio Conte, a anunţat joi presa engleză şi italiană, conform Reuters.
Antonio Conte a avut o întâlnire cu membrii conducerii clubului care l-au anunţat că renunţă la serviciile sale.
Conform informaţiilor, banca tehnică va fi preluată de Maurizio Sarri, fostul tehnician al celor de la Napoli. Sarri, care are 59 de ani, a venit în 2015 la Napoli, cu care a încheiat pe locul 2 ultima ediţie de campionat.
Antonio Conte, un titlu și o Cupă a Angliei cu Chelsea
Antonio Conte a câştigat campionatul, în 2017, şi Cupa Angliei, în 2018, în cele două sezoane petrecute la Chelsea, dar stilul de joc al echipei nu este agreat de fani şi de conducere. Cu un loc 5 în ediţia trecută de campionat, Chelsea a ratat prezenţa în Liga Campionilor, ceea ce a clătinat şi mai mult scaunul italianului.
Înţelegerea lui Conte cu Chelsea era valabilă până în 2019. O clauză din contractul său prevede despăgubiri în cazul demiterii tehnicianului. Potrivit presei, despăgubirile ar fi de 9 milioane de lire sterline.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Adevarul.ro
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Observatornews.ro
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia