Marius Șumudică, antrenorul Astrei, și-a ieșit din minți la conferința de presă de după jocul cîștigat în fața Concordiei Chiajna, scor 2-0.
„E o situație tragică, încercăm să luăm legătura cu patronul. Noi nu putem decît să câștigăm și să demonstrăm tuturor că jucăm fotbal în orice condiții. Noi nu ne implicăm în jocuri murdare, nu ne implicăm în arbitraje. Extrasul nostru de cont e zero în acest moment”
”Se va ajunge la rușinea fotbalului românesc, echipa de pe primul loc să fie depunctată. Sunt primul care ridic mâna și mai bine stau acasă și mă apuc de pictură, de muzică, decât să-și bata cineva joc de munca mea. Tu faci bani când ești angajat, de aia ești angajat. Eu vorbesc zilnic cu Dani Coman și îmi zice că îi e rușine să mai intre în cabină”;
DETALII, AICI și AICI.
„Dacă suntem depunctați, suntem cretini, suntem niște tâmpiți! Putem termina pe 2, iar în aceste condiții putem lua cel puțin 4.000.000 de euro în contextul în care pierzi turul preliminar Champions League și calificarea în Europa League”;
Noi suntem tâmpiți, adică nu putem să dăm niște bani acum ca să luăm 4.000.000. Păi să-și dea demisia toți, să ne lase, să se apuce de altceva. Eu sunt în stare să fac orice pentru echipa asta”, a spus Șumudică.