Măgura Cisnădie a reușit să câștige la Brașov și să obțină trei puncte importante în ecuația evitării barajului, în timp ce Brăila s-a impus în derby-ul cu Galați și s-a desprins la cinci puncte de Zalău înaintea meciului direct.
Antrenorul Dumitru Berbece și-a anunțat plecarea de la Corona Brașov, în urma înfrângerii cu 29-31, pe teren propriu, în fața sibiencelor!
”Cisnădie ne-a bătut pe dăruire și atitudine. Noi nu le-am avut. Am fost precipitați, ne-am grăbit. Nu am avut capul pe umeri. Lucruri pe care pe mine mă deranjează mult. Și din exterior sunt câteva aspecte. Trebuie să spunem ce se întâmplă la club.
Știm foarte bine că s-au semnat doar trei contracte până acum. Denisa Dedu e plecată. Nu se știe cine mai rămâne și cine nu. Voi cere conducerii să le taie jucătoarelor toți bani până la finalul sezonului. Nu merită.
Am ajuns să mă fluiere și pe mine lumea. De mâine nu mai vin la echipă, nu se poate așa. Să vină altcineva să antreneze. Conducerea nu îmi spune nimic, cele mai multe lucruri le aflu din exterior. Am rămas doar eu cu echipa. Ce să fac eu, să le spun că le fac eu contracte?!… Cu se să le atrag eu. Sunt și eu vinovat și răspunzător pentru această înfrângere, dar nu e corect cum se lucrează aici”, a spus Dumitru Berbece, la conferința de presă de după meci, potrivit mytex.ro. Mandatul acestuia ca antrenor principal se încheie după doar o lună și jumătate. Fostul mare internațional o înlocuise pe Mariana Târcă!
Brăila a rezolvat derby-ul cu Galați în repriza a doua, după ce 30 de minute oaspetele s-au menținut aproape de ocupanta locului secund. A fost 23-19 la final, deși în minutul 52 Brăila conducea cu 21-14.
Rezultatele etapei a 16-a
SCM Craiova – CSM București 25-30
CSM Roman – HC Zalău 21-21
HCM Rm. Vâlcea – HC Bistrița 32-28
Corona Brașov – Măgura Cisnădie 29-31
Dunărea Brăila – CSU Danubius Galați 23-19
Clasament, AICI.