ACTUALIZARE 16.00. Într-un mesaj de pe pagina sa de Facebook, artistul Tudor Chirilă, fratele lui Ionuț, susţine că antrenorul a fost nevoit să facă faţă unor presiuni uriaşe şi din partea conducerii, afirmând că viceprimarul Claudiu Maior a intrat în vestiar şi a dat indicaţii jucătorilor.
”Am fost la meciul de la Voluntari pe care echipa l-a pierdut cu 2-1 și am văzut cum unul dintre liderii echipei, Mureșan, un fotbalist experimentat, greșea pasă după pasă și juca într-un dispreț total față de construcție. Nu am remarcat numai eu acest lucru ci și conducerea ASA
Cunosc și faptul că lui frate-miu conducerea a încercat să-i impună jucători în primul 11 imediat după meciul cu Botoșani. Când urmăream jocul cu Voluntari l-am auzit pe viceprimarul Claudiu Maior exclamând că jucătorii ar trebui să tragă la poartă că ”el așa le-a spus la pauză”. Deci finanțatorul unui club, autoritate locală, merge în vestiar și dă indicații tehnice jucătorilor. Jucătorii nu ar trebui să fie sub directa autoritate a antrenorului și atât?”.
De pregătirea echipei, pentru jocul de sâmbătă cu ACS Poli Timişoara, se vor ocupa antrenorul secund şi preparatorul fizic.
Cele mai mari şanse de a-l înlocui pe Chirilă le are George Ciorceri, însă şi Adrian Falub, cu care s-a negociat şi înaintea numirii lui Chirilă, e o variantă, informează digisport.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7cc49d8dc5e34ef6610d54d562d7ec56.jpg)
Ardelenii vor numi al cincilea antrenor din acest sezon, după Dario Bonetti, Dan Alexa, Ilie Stan şi Ionuţ Chirilă.
Antrenorul Ionut Chirilă a fost demis de la ASA Tg. Mureș. Neînțelegeri cu veteranii echipei
Ionuţ Chirilă a stat la ASA Târgu Mureş trei meciuri, în care a înregistrat două înfrângeri şi un egal. El semnase un contract pe doi ani și jumătate. Neînțelegerile cu jucătorii, în special cu veteranii Gabi Mureșan, Marius Constantin și Nicoliță, i-au fost fatale.
După disputarea a cinci etape din play-out-ul Ligii 1, ASA Târgu Mureş e ultima în clasament, cu zece puncte, la şase în urma celor de la Pandurii, aflaţi pe locul 12, care duce în barajul de menţinere în prima ligă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2189a76abf9476b0f158937767815ece.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eb0a3172cc1b60bed38dffc93580a3db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9b686133c57ba4375340746738c3092.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_24eadd07bf0b1cf7b333906c5cb94f5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1d3882317470e32ad7c917f18ba04af4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_fbad8f19c6dd6c1343fca8c5b6fb30c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bc63c185c8770786aa0d1c5a0f460408.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_554fe983d390b3351b0f23ff369e2fc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e348dc3d441417e5710dd1d44941f01e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8ad605afb646f299a554d1fc16e2c275.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b0df5c4e58529d419ea4f683192fb34b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_850145e88abcc2cf9d19d6f09adf296a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_286893d85f722dcce34576e247f067fe.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.