„Există unii jucători care fac tot jocul. Îi ştiu pe Gardoş, pe Varela, pe Tănase, Chipciu. Mi se par de mare calitate, însă mai ştiu ceva, şi anume că Steaua şi-a pierdut portarul, pe Tătăruşanu, dar şi căpitanul, pe Pintilii. S-ar putea să fie important în dubla din iulie”, a declarat Nielsen pentru Gazeta Sporturilor.

Acesta crede că gazonul sintetic al lui Stromsgodset nu reprezintă un dezavantaj pentru Steaua. ”Terenul nostru e unul de ultimă generaţie. E chiar mai bun decât cel cu iarbă naturală. O să vedeţi că e adevărat ce spun. De ce un gazon bun ar dezavantaja Steaua?”, a spus tehnicianul.

El consideră că echipa din Ghencea va fi avantajată, deoarece jucătorii vor fi odihniţi. „Jucătorii mei nu au avut vacanţă din decembrie anul trecut. În schimb, cei ai Stelei vor fi proaspeţi, vin după multe zile libere, după o perioadă în care le-a lipsit stresul competiţiei, iar asta contează”, a adăugat antrenorul norvegienilor.

În urmă cu două luni, Martin Odegaard a semnat un contract cu Stromsgodset. Acesta are 15 ani şi jumătate, fiind cel mai tânăr jucător din istoria campionatului norvegian. Odegaard a înscris deja două goluri în şapte partide şi este lăudat de Nielsen.”E cel mai mare talent din Europa! Reţineţi acest nume, Martin Odegaard”, a încheiat tehnicianul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News