”Lippi” a semnat un angajament valabil până la finele actualului campionat.

”În vârstă de 61 de ani, noul tehnician al „galben-albaştrilor” are o carieră bogată atât la nivelul echipelor de club, cât şi la cel al primelor reprezentative, pregătind, de-a lungul timpului, naţionalele statului Panama, Armeniei şi Kuweitului.

La nivel de club, Mihai Stoichiţă a antrenat grupările Steaua Bucureşti, FC Naţional, Litex Lovech, Sheriff Tiraspol, Ankaraguku, Pyunik Yerevan, Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Aris Limassol, Al Salamiya, AEL Limassol, CS Mioveni, Apollon Limassol, cucerind titlul şi Supercupa României, campionatul şi Cupa Republicii Moldova, campionatul, Cupa şi Supercupa în Armenia.

De asemenea, în stafful tehnic al Petrolului a fost cooptat, începând de astăzi, şi Răzvan Rotaru, cel care va avea funcţia de antrenor secund, alături de Mihai Oancea. De pregătirea portarilor se va ocupa, ca şi până acum, Cătălin Grigore, iar preparator fizic va fi, în continuare, spaniolul Jorge Alvarez”, se arată în comunicatul remis de FC Petrolul.

Stoichiță: ”Nu plecăm din Ploiești”

Stoichiță și colaboratorii săi vor fi prezentați vineri, la ora 12:15, într-o conferință de presă ce va avea loc la stadionul ”Ilie Oană”.

Noul tehnician al Petrolului a anunțat că vrea discute cu fani, probabil, după meciul cu CSMS Iași, de sâmbătă, pentru a le explica faptul că nu are de gând să mute echipa de la Ploiești. ”Din contră, am văzut starea gazonului, au început niște operațiuni de cosmetizare și va fi mai bun”, a declarat Mihai Stoichiță pentru SportNews.ro.

Răzvan Rotaru