UPDATE ora 23.30: „Nu suntem atât de siguri că sunt momentele de final. Dacă sănătatea îmi va permite, voi continua. Nu există viață fără fotbal pentru mine”, a anunțat Mircea Lucescu, într-o intervenție la DigiSport Special, citat de GSP, la doar câteva ore după ce și-a anunțat retragerea din fotbal.

Acum, antrenorul român a precizat că pleacă de la Dinamo Kiev, dar ar putea să mai antreneze după o pauză în care va sta acasă cu nepoții.

„În momentul în care m-aș gândit la retragerea definitivă, viața mea ar lua sfârșitul. Încerc să mă gândesc că nu e sfârșitul. Nu cred că e finalul! Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să se gândească că mai pot ajuta. Încă nu mă îngropați!”, a transmis Lucescu.

***

Antrenorul, care avea contract până la finalul sezonului cu Dinamo Kiev, a renunțat din cauza seriei de rezultate negative, 4 partide fără victorie în campionat.

Imediat după meciul pierdut vineri cu Șahtior, disputat pe stadionul „Valeri Lobanovski” din Kiev, fără spectatori, Lucescu și-a anunțat demisia și finalul carierei.

„Totul se termină. Am dat 15 ani fotbalului ucrainean și meciul cu Șahtior a fost ultimul în fruntea Dinamo. Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Așa am decis să-mi pun capăt carierei. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei. Vă mulțumesc tuturor”, a declarat, emoționat, „Il Luce”.

Mi-ar fi plăcut să o închei altfel, dar totul se termină aici: o carieră fotbalistică, o dragoste și o viață. Totul are un început și un sfârșit.

Mircea Lucescu:

Mircea Lucescu fusese instalat la Dinamo Kiev în vara lui 2020. A cucerit cu formația din capitala Ucrainei trei trofee, un titlu, o Cupă și o Supercupă.

În acest sezon, echipa din capitala Ucrainei este pe locul 7, cu 16 puncte din 10 meciuri. Lider este Kirvbas Krivoi Rog, 26 de puncte (12 meciuri).

35 de trofee, în total, pentru „Il Luce”

Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City. Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de cupe.

  • 1986 – Cupa (Dinamo)
  • 1990 – Titlul, Cupa (Dinamo)
  • 1998 – Cupa (Rapid)
  • 1999 – Titlul, Supercupa (Rapid)
  • 2000 – Supercupa Europei (Galatasaray)
  • 2002 – Titlul (Galatasaray)
  • 2003 – Titlul (Beșiktaș)
  • 2004 – Cupa (Șahtior)
  • 2005 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2006 – Titlul (Șahtior)
  • 2008 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2009 – Cupa UEFA (Șahtior)
  • 2010 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2011 – Titlul, Cupa (Șahtior)
  • 2012 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2013 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2014 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2015 – Supercupa (Șahtior)
  • 2016 – Cupa (Șahtior)
  • 2016 – Supercupa (Zenit)
  • 2020 – Supercupa (Dinamo Kiev)
  • 2021 – Titlul, Cupa (Dinamo Kiev)

De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a antrenat Dinamo Kiev, echipa națională a Turciei, Zenit St. Petersburg, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.

Jurnaliștii de la Sport.ua informează că locul la Dinamo Kiev îi va fi luat, provizoriu, de Oleksandr Șovkovski (48 de ani).

Urmărește-ne pe Google News