ACTUALIZARE 20:30 / Olivia Cîmpian și Ioana Crișan s-au calificat în finală la individual compus, vineri (17,30-19,30). Cele două mezine, aflate la primul concurs major de seniori din carieră, au obținut calificarea de pe locurile 26 (50,481 puncte), respectiv 29 (50,199 puncte).
„Eu sper din toată inima ca ele să poată mai mult. În sala de antrenament mi-au demonstrat de foarte multe ori că pot face mai mult. Problema este că ele încă nu cred acest lucru și nu insistă pe ceea ce pot să facă. Acum dau undeva pe la 50%… când vor reuși să treacă de 85% atunci lucrurile vor fi din ce în ce mai bine. Pe fete le-am felicitat și le-am spus că nu trebuie să fie supărate pentru că regretele după concurs nu te ajută cu nimic. Sunt lucruri care țin de intimitatea noastră, de încercarea noastră de a recrea un grup de gimnaste care să suporte și presiunea, și concurența, și codul de punctaj”, a spus antrenorul.
Antrenorul Nicolae Forminte crede că Olivia Cîmpian are șanse la două finale
Acesta a menționat că așteaptă finalul zilei pentru a afla dacă cele două sportive se vor califica în vreo finală, dar este optimist în ceea ce privește participarea Oliviei Cîmpian în ultimul act la individual compus și sol.
„A fost un concurs de calificare, așteptăm să vedem clasamentul, să vedem dacă au prins vreo finală. Eu cred că Olivia va face finala la individual compus și o făcea și Ioana dacă nu avea două ratări la bârnă. Probabil că Olivia va prinde finala și la sol, așa cred. Dacă va face două finale atunci obiectivul este îndeplinit. Pentru că obiectivul grupului pentru această competiție a fost participarea în două finale. Dacă se întâmplă, atunci am căpătat un răgaz să ne continuăm pregătirea pentru Campionatele Mondiale”, a adăugat tehnicianul.
Antrenorul Nicolae Forminte: ”Fetele trebuie să învețe să lucreze sub presiune”
De asemenea, Forminte a adăugat că Ioana Crișan și Olivia Cîmpian trebuie să învețe să lucreze sub presiune. „Pentru ele presiune este tot timpul, iar dacă au simțit asta în sală atunci înseamnă că trebuie să învețe să lucreze sub presiune. Au nevoie de mai multe concursuri, pentru că performanță nu există fără presiune. Oamenii care lucrează în acest domeniu trebuie să știe să lucreze sub presiune, atât la antrenamente, cât și în competiții. Publicul s-a comportat admirabil, peste tot în lume este aceeași atitudine din partea spectatorilor”, a precizat el.
Notele mezinelor
Gimnasta Olivia Cîmpian a declarat, la rândul ei, că a avut emoții la primul concurs de seniori. „Emoții au fost, iar spre sfârșit au crescut puțin. A fost primul meu concurs la seniori, însă m-am simțit foarte bine în sală. Sper ca în finale să fie mai bine”, a afirmat ea.
Aflate în subdiviziunea a doua, sportivele române au obținut următoarele note: sol — Ioana Crișan 12,566, Olivia Cîmpian 12,966; sărituri — Ioana Crișan 13,600, Olivia Cîmpian 14,233; paralele — Ioana Crișan 13,033, Olivia Cîmpian 11,466, bârnă — Ioana Crișan 11,000, Olivia Cîmpian 11,816.
Speranțele la medalii sunt Cătălina Ponor și Larisa Iordache
Celelalte două reprezentante ale României, Cătălina Ponor și Larisa Iordache, vor intra în calificări în ultima subdiviziune a zilei. Ponor va concura la sol și bârnă, iar Iordache la paralele și bârnă.
Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.
România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.
Marian Drăgulescu, în finale la sol și sărituri
După prima zi, România are un singur gimnast calificat, Marian Drăgulescu, acesta asigurându-și miercuri participarea în finalele la sol și sărituri. Joi au loc calificările în concursul feminin.
În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).
La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).