Jucătoarea de tenis Simona Halep va face din nou echipă cu Darren Cahill, antrenorul alături de care a cunoscut cele mai mari succese.

Anunțul a fost făcut de Simona Halep pe contul său de Facebook.

„După un an fără el în echipa mea, sunt fericită să vă anunț că Darren se întoarce alături de mine începând cu următorul sezon. D., te-am „omorât” până acum, iar acum plănuiesc să te „omor” din nou. Bine ai revenit! de abia aștept să terminăm ce am început. ne vedem curând”, spune Simona Halep în înregistrarea postată pe contul său de socializare.

Darren Cahill a antrenat-o pe Simona Halep între 2015 și 2018, cei doi despărțindu-se în luna noiembrie a anului trecut, după ce australianul a invocat unele motive personale. Totuși, cei doi au rămas în relații excelente.

Darren Cahill a fost prezent în anturajul Simonei Halep și la Wimbledon, acolo unde românca și-a trecut în palmares, în urmă cu o lună, cel de-al doilea său trofeu de Mare Șlem.

Australianul este omul alături de care Simona Halep a spart cele două mari borne ale carierei: locul 1 mondial și primul titlu de Mare Șlem, la Roland Garros 2018.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News