”Este important ca Salah să se recupereze cât mai repede, dar dacă nu se va putea, atunci cu siguranţă va fi pregătit un alt jucător pentru a intra în locul lui. Nu vom fi afectaţi, trebuie să încercăm să fim aceeaşi echipă, nu putem depinde de un singur jucător. Acesta este fotbalul, se poate întâmpla oricărui jucător. Să sperăm însă că nu va fi cazul să trimitem un alt jucător pe teren în locul lui Salah”, a spus Hector Cuper.

Mohamed Salah, marea vedetă a naţionalei de fotbal a Egiptului, a fost inclus în lotul pentru Cupa Mondială 2018, în ciuda accidentării la umăr pe care a suferit-o în finala Ligii Campionilor, pierdută de echipa sa, Liverpool, în faţa lui Real Madrid.

Federaţia egipteană menţiona la începutul săptămânii trecute că perioada de indisponibilitate a lui Salah „nu va depăşi” trei săptămâni. Atacantul continuă să se refacă după accidentare şi nu se va alătura decât pe 9 iunie colegilor săi de la naţională.

În Grupa A a Mondialului, Egiptul va juca primul său meci împotriva Uruguayului, pe 15 iunie. „Faraonii” vor întâlni apoi Rusia, gazda competiţiei, pe 19 iunie, şi Arabia Saudită, pe 25 iunie.

Citiți și Lotul Egiptului pentru Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018

 
 

Urmărește-ne pe Google News