Fotbaliștilor români care evoluează în străinătate, FRF le cere să se ”sacrifice” și să rămână departe de țară, în această perioadă grea, în care întreaga lume se confruntă cu pandemia de coronavirus.
„FRF transmite un mesaj de susţinere şi responsabilitate către toţi jucătorii români, legitimaţi la cluburile din România şi din străinătate. În această perioadă de mari provocări pentru întreaga societate, FRF îşi reafirmă susţinerea pentru toţi membrii familiei fotbalului românesc.
Suntem preocupaţi de situaţia fiecărui participant la fenomenul fotbalistic, jucători, spectatori, antrenori, membri ai staff-urilor tehnice şi medicale, manageri şi arbitri.
Aici, în ţară, lucrăm împreună cu toţi cei implicaţi pentru a identifica cele mai bune soluţii, competiţionale, normative şi financiare, astfel încât această pandemie şi efectele ei să ne afecteze cât mai puţin.
Pe cei care activează în străinătate şi se află în acest moment în alte ţări, îi îndemnăm să demonstreze prin comportamentul lor grijă faţă de sine şi de cei dragi, protejând astfel prin sacrificiul personal al depărtării de casă. Aşa ne arătăm unitatea în solidaritate ca români!”, se arată în mesajul FRF.
FRF a prezentat și o hartă a ţărilor în care evoluează jucătorii români născuţi începând cu 1 ianuarie 2002, legitimaţi sau aflaţi sub formă de împrumut la cluburi din primele trei ligi alte tuturor ţărilor membre UEFA.
Un total de 163 de jucători cu naţionalitate română, având minimum 17 ani împliniţi, activează în acest moment la cluburi din primele trei eşaloane din 54 de ţări europene.
În evidenţierea jucătorilor a fost luat în considerare nivelul valoric la care evoluează clubul unde se află jucătorul, indiferent de faptul că acesta joacă pentru echipa secundă sau primavera a clubului.