La Crosul de 10 km, alergătorii angajați Tenaris din 11 țări au împărțit premiile și medaliile cu alergătorii români, cea mai animată categorie de vârstă fiind cea de 19-34 de ani. La Crosul de 3 km, cei mai competitivi au fost copiii cu vârste între 10 și 14 ani, aceasta fiind categoria cu cei mai mulți aspiranți la podium. Un fapt îmbucurător a fost rata mică a abandonului, doar 10 alergători au renunțat înainte de linia de sosire. Acest lucru arată faptul că participanții au fost în formă fizică bună, inclusiv copiii.
Participanţi cu renume
Doi dintre cei mai valoroși sportivi români au încurajat alergătorii la start: Marius Urzică, multiplu campion olimpic, mondial şi european la gimnastică, şi Ghiţă Mureşan, singurul român care a activat în NBA. Oaspeții de onoare s-au implicat în competițiile de la Ziua Sportului, au participat la activități alături de cei prezenți, au stat de vorbă și au schimbat impresii cu fanii. Atmosfera a fost una extrem de antrenantă, susținută și de cei doi MC ai evenimentului: Geanina Corondan și Cabral.
Au fost şi premii consistente pentru cei ce au avut dorința de a face sport. Astfel, la 10 KM, premiile au fost oferite în bani (1.000 lei Locul 1, 750 lei net pentru locul 2 și 500 lei pentru locul 3), la 3KM, premiile au constat în vouchere pentru achiziția de echipament sportiv (500 lei, 350 lei, 250 lei).