Ion Crăciunescu (59 de ani), fost mare arbitru internaţional, analizează prestaţia “fluieraşilor” de la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
Chiar dacă a sesizat şi greşeli, Ion Crăciunescu este impresionat de arbitrajele foarte bune. “Cred că prestaţia arbitrilor a fost peste nivelul valoric al meciurilor disputate la această ediţie a Mondialului. Am sesizat şi unele greşeli evidente. S-ar fi cuvenit o eliminare a unui jucător german în meciul cu Serbia, Cahill a primit «roşu» gratuit contra Germaniei sau golul din ofsaid marcat de Slovacia contra Noii Zeelande. Dar, per ansamblu, arbitrii au lăsat o impresie bună. Cel puţin până în această fază a competiţiei”, ne-a declarat Crăciunescu, a cărui favorită la CM e Serbia.