Asta din cauza unor decizii controversate ale centralului Vasily Kazartsev, care a dictat două lovituri de pedepsă pentru Soci, după consultarea VAR. Cu aceste goluri marcate de la 11 metri în minutele 15, respectiv 90, Soci a egalat la 2 și a plecat de la Moscova cu un punct nesperat.

La final, Leonid Fedun, patronul de la Spartak și-a ieșit din minți cerând ca arbitrul să dea testul adevărului în fața poligrafului, altfel amenințând cu retragerea din campionat a echipei sale, notează Eurosport.

”Nu îmi trebuie sprijinul nimănui. O să anunț în scurt timp că ne retragem din campionat. Să îi lăsăm să joace fără noi. Nu mai vreau să facem parte din circul ăsta, nu mai vreau să îmi stric banii pe așa ceva. Dacă Spartak nu e dorită, atunci așa să fie”, a spus Fedun.

Președintele Federației Ruse de Fotbal, Sergei Pryadkin, a sărit în apărarea lui Fedun, precizând că oficialii clubului Spartak ar trebui să depună un apel prin care să conteste desfășurarea partidei și să ceară ca rezultatul meciului să fie anulat.

Spartak Moscova este cea mai titrată echipă din Rusia, având în palmares 22 de titluri.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News