„Da, aşa este, am aflat şi eu azi dimineaţă. Este cutremurător ce se întâmplă. L-au adus alţii în pragul disperării. Este victima unui sistem nenorocit din fotbalul romanesc, care îşi alege câte un om şi îl termină încet, dar sigur. E unul dintre cei mai buni arbitri din ultimii ani”, a comentat Crăciunescu situaţia arbitrului craiovean, pentru Mediafax.

Potrivit lui Crăciunescu, Colţescu este la a doua tentativă de suicid. ProSport scrie că arbitrul a vrut să-şi pună capăt zilelor din cauza problemelor legate de activitatea sa de arbitru, Colţescu fiind aspru criticat după greşelile făcute la meciul Gaz Metan – FC Braşov, 0-0, din etapa a cincea a Ligii 1.

Urmărește-ne pe Google News