„Centralul” român i-a eliminat pe Ronald Araujo (25 de ani) în minutul 25 și pe antrenorul Xavi, în minutul 56.
În repriza a doua a dictat un penalty pentru parizieni, iar la final, Xavi nu s-a putut abține și, imediat după fluierul final, a mers la centrul terenului pentru a-i cere explicații arbitrului pentru deciziile luate.
„Suntem supăraţi, furioşi. Cartonaşul roşu primit de Araujo este cel care a decis meciul. Pentru mine este prea mult să dai un cartonaş roşu. Este păcat că munca unui sezon întreg trebuie să se încheie din cauza unei decizii de arbitraj. În fotbal există şi eliminări, dar arbitrul a fost foarte slab. Un dezastru. Nu-mi place să vorbesc despre arbitri, dar trebuie să o spunem. Nu putem să tăcem”, a răbufnit Xavi Hernandez.
Tehnicianul formației catalane, care a primit şi el cartonaş roşu, a precizat că eliminarea jucătorului său a stricat un meci „frumos şi spectaculos”
„Araujo a încercat să se dea la o parte, iar Barcola s-a lăsat să cadă. La modul în care fotbalul este atât de echilibrat, să joci 11 contra 10 este practic imposibil. Pentru mine, eliminarea a stricat un meci frumos şi spectaculos. Am dat dovadă de mândrie şi caracter, dar este aproape imposibil împotriva unei echipe de acest nivel”, a adăugat Xavi Hernandez.
PSG a dat toate golurile în superioritate numerică
PSG s-a impus la Barcelona prin golurile marcate de Dembele (40), Vitinha (54) şi Mbappe (61 – penalti, 89). Pentru trupa catalană a punctat Rafinha, în minutul 12.
„Eliminarea lui Ronald Araujo după aproape jumătate de oră de joc, penaltiul lui Cancelo, respingerea defectuoasă a lui Jules Kounde… Gravele erori defensive ale Barcelonei şi deciziile controversate ale arbitrului român István Kovács au îngropat visul european al unei echipe care şi-a entuziasmat enorm fanii, dar care nu a reuşit să o elimine pe PSG”, a notat sport.es.
PSG s-a calificat în semifinalele competiției cu scorul general de 6-4, după ce în partida tur, disputată la Paris, FC Barcelona s-a impus cu 3-2.
FOTO: Hepta