Gruparea rapidista a atacat in termeni duri arbitrajul prestat de Sorin Corpodean.

George Copos a fost primul care, imediat dupa meci, a cerut demisia lui Gheorghe Constantin si a intregii Comisii Centrale de Arbitri. “Este adevarat ca am fost sunat de George Copos, dar nu am discutat cu el, pentru ca aveam alta treaba de facut la Craiova. Este opinia lui de a-mi cere demisia. Nu am ce sa comentez”, a declarat presedintele CCA.

La fel de vehementi au fost si antrenorii si jucatorii, considerandu-l pe Corpodean principalul vinovat de infrangerea suferita. “Am jucat tot meciul in inferioritate – practic, Corpodean ne-a terminat. Nu poti evolua in acest fel. Nu cred ca a fost de „rosu” la Zicu, pentru ca nu a avut intentia sa loveasca”, spune capitanul Maftei. “Nu l-am lovit cu intentie, am vrut sa protejez mingea. Se va vedea pe caseta ca nu am avut intentie. Daca nu eram eliminat, sigur nu pierdeam. Este greu cand joci in inferioritate aproape tot meciul. Nu suntem lasati sa jucam fotbal”, a afirmat cel eliminat in minutul 15 din teren. “Arbitrajul a fost praf. Corpodean a avut o prestatie foarte slaba. Vad ca nu suntem lasati, in timp ce altii au parte de meciuri amicale”, a spus si Buga, fotbalist care in minutul 26 l-a injurat pe asistentul Onicas si ar fi trebuit sa fie si el eliminat din teren.

Cel mai echilibrat dintre toti a fost secretarul general al Rapidului, Constantin Zotta. “În opinia mea, Corpodean a gresit la doua faze. Nu trebuia sa-i acorde rosu lui Zicu si trebuia sa-l elimine pe Oncica. Dar nu trebuie sa-l acuzam pe Corpodean ca a arbitrat cu tenta si a dorit victoria echipei gazda”, a declarat fostul arbitru. De cealalta parte, Marius Lacatus nu a dorit sa comentreze prestatia brigazii de arbitri. “Eu nu comentez niciodata arbitrajul.

De ce sa scot bani din buzunar pentru o declaratie impotriva lor? Pot spune doar ca am castigat si cu sansa”, a fost concluzia lui Marius Lacatus.


UTA 1 : 0 Rapid


30. D. Tudor (cpt) 6
24. L. Balint 6
16. Ad. Rusu 6
6. D. Chirita 7
25. I. Balan 6
11. Hidisan 6
8. Oncica 7,5
26. I. Stefan 7
9. V. Simion 6
20. Mara 6,5
7. Apostu 5
Antrenor: Marius Lacatus
Schimbari: Apostu (60 Danalache 6), V. Simion (79 Nadaban), Oncica (87 Jankovici).


1. D. Coman 5
23. M. Constantin 4
24. Maftei (cpt) 4
6. Rada 5
9. Badoi 5
18. N. Grigore 4
19. Sapunaru 5
10. Art. Karamian 5,5
29. Buga 5
99. V. Moldovan 5
21. Zicu 4
Antrenor: Razvan Lucescu
Schimbari: V. Moldovan (46 Griffiths 4), N. Grigore (57 V. Negru 4), Rada (72 N. Constantin 4).


Au arbitrat: Sorin Corpodean (Alba Iulia) 5 – Ioan Onicas (Zalau) 6,5 , Dorin Mudura (Oradea) 6,5.


Cartonas rosu: Hidisan (73) / Zicu (15)


A marcat: I. Stefan (52)



 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI