ComenteazăArbitrul Radu Petrescu n-a mai arbitrat din iulie 2017 până februarie 2018, fiindcă a fost supus unei intervenții chirurgicale la cap.
Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, Radu Petrescu a povestit cu lux de amănunte prin ce a trecut. Iată cele mai importante dezvăluiri ale arbitrului bucureștean în vârstă de 35 de ani.
Arbitrul Radu Petrescu a povestit totul despre operația la cap: „Doctorul m-a întrebat: «Suntem bărbați?»”
„N-au existat simptome de niciun fel! Spun «culmea»pentru că operația a constat în extirparea unei tumori de mărimea unei mandarine! O tumoare care din fericire era benignă.
Am avut două momente. Un moment în mai, eram la un turneu din Franța. Într-o zi cu meci mi-a fost rău, dar era o durere pe care aș fi asociat-o, să zicem, cu un geam deschis din cauza căruia te trage curentul.
Am mâncat de prânz, am dormit, a fost meciul și a trecut, nu am mai avut nimic. A doua situație a fost în iulie, când am mers în Estonia, eram rezerva lui Feșnic.
Atunci mi-a fost rău după meci, un pic mai rău decât îmi fusese în Franța. Totul a culminat când am mers în Irlanda pentru un meci, pe 12 sau pe 13 iulie.
Dimineața mi-a fost foarte rău, cu o durere de cap. Nu o durere clasică, simțeam că mă deranja ceva. Nu aveam ce să fac, că era zi cu meci. Am arbitrat și mi se părea că eram OK, probabil și cu adrenalina partidei…
Seara nu m-am mai simțit deloc bine. M-am gândit să mă duc la doctor a doua zi, când ajungeam în țară. Mai simțisem eu ceva când făceam antrenamente de viteză, în perioada aprilie-iunie.
Făceam un sprint de 30 de metri și simțeam cum îmi pulsa ceva la nivelul capului. O pulsație dureroasă, ca și cum ar fi existat o pompă în cap.
M-am dus la un control, cu gândul să aflu ce și cum. Mi s-a făcut o tomografie la Bagdasar, la spital. Îl cunoșteam cât de cât pe medic. Când a apărut cu rezultatul analizelor mi-am dat seama după fața lui că era nasol. M-a întrebat „Suntem bărbați?”. „Da, nu vreau să ne ascundem”. „OK, stai jos”.
Da, „Ai o tumoare pe creierul mic”. Era într-o zi de vineri. Eu l-am întrebat ce presupune și el a spus că trebuie operație. Dar n-a zis „Acum, mâine!”. „Atunci, o să mai vin săptămâna viitoare”, i-am spus eu. Doctorul a reacționat imediat: „Cum adică să mai vii săptămâna viitoare? Eu te-aș ține de acum! E o chestiune oarecum urgentă, nu permite întârziere!”. I-am cerut un timp să mă gândesc. Mă luase ca din oală. Eu venisem la spital crezând că-mi recomandă un Nurofen și-mi zicea că am o tumoare pe creier!
Mi-a zis și doctorul de acolo că era o chestiune oarecum urgentă și m-a programat la operație pe 27 iulie. Mi-a fost foarte greu pentru că eu nu știam dacă era benignă sau malignă. N-am știut nici după operație, o perioadă. Au luat…
Nu știu cum se zice… Au luat o mostră, pe înțelesul nostru, și au trimis-o la analize. Atunci a fost greu, îmi făceam tot felul de gânduri. La o săptămână după operație am aflat că era benignă tumoarea.
CITEȘTE ȘI: