Dacă meciul de la Tbilsi nu a avut istoric, georgienii dominând autoritar încleștarea cu reprezentanții noștri (care au punctat prin Andrei Rădoi – eseu în minutul 80, transformat de Florin Vlaicu; acesta a mai punctat din lovituri de pedeapsă în minutuele 9, 40 și 62), lucrurile au stat cu totul altfel la Bruxelles. Belgia a condus cu 12-0 la pauză, grație a patru lovituri de pedepasă, punând sub presiune naționala Spaniei (care învinsese România cu 22-10, cu o lună în urmă). Tot gazdele au punctat primele, în partea secundă, și tot dintr-o lovitură de pedeapsă.
Acuzat că a fragmentat jocul Spaniei
Semnalul revenirii ibericii a fost eseul lui Giboun, transformat de Peluchon (70). Patru minute mai târziu, scorul s-a strâns la 15-10, pentru că Linklater a fructificat pentru oaspeți o lovitură de pedeapsă. Numai că eseul izbăvitor, care ar fi trimis Spania la Cupa Mondială în locul României, nu a mai venit, iar învinșii l-au considerat răspunzător pe arbitrul român Vlad Iordăchescu (33 de ani), pe care l-au alergat pe teren la finalul confruntării!
“Prestație polemică a arbitrului român. E ciudat că la acest meci a fost delegat el, în condițiile în care România era implicată în lupta pentru calificare”, a scris cotidianul AS în cronica partidei. Mai expliciți au fost jurnaliștii de la Marca. “A fragmentat jocul Spaniei în repetate rânduri, în timp ce Belgia a putut juca cursiv. Această lipsă de cursivitate a cântărit greu pe faza de construcție”, este principalul reproș la adresa arbitrului Vlad Iordăchescu.
Vlad Iordăchescu a fost cel mai bun arbitru român de rugby, potrivit site-ului frr.ro. A participa la multe competiții importante, printre care Campionatul Mondial de juniori (2014), Campionatul Monndial U18 (2018) și partide din Challenge Cup.