Uruguay a învins Argentina la loviturile de departajare (1- 1, 5-4), în sferturile de finală ale Copei America, dar eşecul gazdelor nu se explică doar prin penalty-ul ratat de Carlos Tevez. Multă lume îl arată cu degetul şi pe Lionel Messi, care a făcut un turneu modest, mult sub ceea ce a demonstrat la Barcelona.

Al patrulea turneu ratat

Atacantul a debutat la prima formaţie a catalanilor în 2004, de atunci câştigând 15 trofee, inclusiv cinci titluri de campion al Spaniei şi trei Ligi ale Campionilor. Fabuloasele evoluţii şi triumfuri de la echipa de club, datorită cărora a fost desemnat de două ori cel mai bun fotbalist din lume (2009, 2010), nu au fost repetate şi la naţională. Şase ani au trecut de la primul meci al lui Messi în tricoul Argentinei, perioadă în care el şi colegii săi n-au reuşit să câştige nici unul dintre cele patru turnee majore la care au participat: două ediţii de Copa America (2007, 2011) şi două ediţii de Cupă Mondială (2006, 2010). Singurele triumfuri înregistrate de Messi cu naţionala ţării sale au fost la Campionatul Mondial de tineret din 2005 şi la Jocurile Olimpice din 2008.

 
 

Urmărește-ne pe Google News