”Pumele” vor juca din nou în careul de ași al Cupei Mondiale, la opt ani după ce au reușit acest lucru în premieră.

Argentina subliniază încă o dată supremația emisferei de sud în jocul cu balonul oval, toate cele trei semifinaliste de până acum fiind reprezentante ale acestei zone, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Argentina.

Sud-americanii, medaliați cu bronz în 2007, în Franța, vor juca în semifinale cu câștigătoarea dintre Australia și Scoția, duminică 25 octombrie, pe Twickenham.

”Pumele” au avut un debut de meci perfect în fața Irlandei, câștigătoarea grupei din care a făcut parte România, reușind două eseuri în primele zece minute, iar în minutul 13 scorul era de 17-0 pentru sud-americani.

Reprezentativa Trifoiului nu a părut capabilă niciun moment să revină, din cauza numeroaselor absențe din lotul său. Irlanda a ratat din nou accederea în semifinale, oprindu-se pentru a șasea oară în sferturi, cum s-a întâmplat în 1987, 1991, 1995, 2002 și 2011.

Irlanda a reușit două eseuri, prin Luke Fitzgerald (26) și Jordi Murphy (44), ambele transformate de Ian Madigan (27, 45), care a marcat și din două lovituri de pedeapsă (20, 53).

Argentina a realizat patru încercări, prin Matias Moroni (3), Juan Imhoff (10, 73) și Joaquin Tuculet (69), toate transformate de Federico Nicolas Sanchez (5, 10, 70, 74), care a adăugat și cinci lovituri de pedeapsă (13, 22, 51, 64, 77).

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

În fața a 72.316 spectatori au evoluat echipele:

Irlanda: R. Kearney — Bowe (Fitzgerald, 13), Earls, Henshaw, D. Kearney — Madigan, Murray (Reddan 70) — Henry, Heaslip, Murphy (Ruddock, 70) — Toner, Henderson (Ryan, 71) — Ross (White, 51), R. Best (Strauss, 66), Healy (McGrath, 51). Antrenor: Joe Schmidt.

Argentina: Tuculet — Cordero, Moroni (De la Fuente, 68), Hernandez, Imhoff — Sanchez, Landajo (Cubelli, 53) — Fernandez Lobbe, Senatore (Isa, 51), Matera — Lavanini, Petti Pagadizaval (Alemanno, 60) — Herrera (Orlandi, 72), Creevy (Montoya, 55), Ayerza (Noguera Paz, 68). Antrenor: Daniel Hourcade.

Arbitru: Jérome Garces (Franța).

Cartonaș galben: Herrera (17).

Înlocuire temporară:
Argentina: Senatore cu Orlandi (23-28).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Wow! Alexia Eram, surprinsă de paparazzi în compania fostului iubit al unei mari artiste de la noi, după destrămarea relației de 8 ani cu Mario Fresh. Cine este bărbatul
Viva.ro
Wow! Alexia Eram, surprinsă de paparazzi în compania fostului iubit al unei mari artiste de la noi, după destrămarea relației de 8 ani cu Mario Fresh. Cine este bărbatul
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Apare un parc nou în Bucureşti. Se va întinde pe câteva hectare și mii de oameni se vor bucura de el
FANATIK.RO
Apare un parc nou în Bucureşti. Se va întinde pe câteva hectare și mii de oameni se vor bucura de el
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Fabrica din România care face un produs de o importanță națională. Sunt printre cele mai bune din Europa și ne salvează viețile în caz de pericol
FANATIK.RO
Fabrica din România care face un produs de o importanță națională. Sunt printre cele mai bune din Europa și ne salvează viețile în caz de pericol
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Martha Stewart dezvăluie că a fost „foarte ușor” să își păstreze secretă aventura de zeci de ani
Financiarul.ro
Martha Stewart dezvăluie că a fost „foarte ușor” să își păstreze secretă aventura de zeci de ani
Cât de periculos este mirajul de a face repede bani prin jocuri de noroc. Profitul companiilor înseamnă pierderea oamenilor
Observatornews.ro
Cât de periculos este mirajul de a face repede bani prin jocuri de noroc. Profitul companiilor înseamnă pierderea oamenilor
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI