Cehul Marcel Gecov, 27 de ani, a marcat golul victoriei Rapidului în Ghencea (1-0), a decis meciul de la Mediaș (1-0) și partida de luni, contra Chiajnei (1-0) . Mijlocașul adus de la Slavia Praga face toți banii.

Vicecampion mondial de juniori în 2007, locul 4 la CE U21 din 2011, Gecov (o selecție la naționala mare) a evoluat la Kladno, Liberec, Fulham (Anglia) sau Gent, Belgia, de unde a fost trimis, însă, pachet, în decembrie 2012, înapoi la Slavia, clubul unde și-a început cariera. Accidentat la inghinali o perioadă, Gecov fusese înlăturat și de Slavia Praga în octombrie și trimis să joace la echipa de juniori a clubului. „A dat dovadă de indisciplină!”, explica antrenorul echipei Slavia, Miroslav Beranek.

Tot răul spre bine: a avut timp să se ocupe de marea sa pasiunea din afara fotbalului: arhitectura, designul interior în mod special. Împreună cu un partener, Marcel a fondat în Praga natală ”o casă de creație, specializată în mobilier pentru interior”, după cum explică el însuși.

Absolvent al unei univeristăți cu profil economic, Gecov știe cu ce se mănâncă afacerile: ”Îmi place, chiar și acum, când sunt în România, dacă îmi vine ceva în cap, desenez și trimit în Cehia. Sunt un nebun al detaliilor, îmi place să descopăr o perspectivă diferită asupra lucrurilor. Un arhitect bun trebuie să fie atât pacient, cât și psiholog”.

Între clienții lui Marcel Geov și al prietenei lui, Michaela, sunt, în principal fotbaliștii, care-l știu de meseriaș. ”De obicei, le proiectez tot. Chiar acum, colegii din Praga lucrează la un apartament unde folosim combinația de furnir închis cu finisaj alb mat”.

Poreclit ”Genunchieră”

Gecov a fost părtașul unui gest incredibil, în 2007. Arsenal i-a umilit pe cei de la Slavia Praga, 7-0, iar cehii, cu Gecov în frunte, au replicat cu un gest rar întâlnit pe stadioane: și-au cerut scuze în genunchi în fața fanilor! Jucătorii care au făcut acest gest au fost supranumiți, ironic, de fani ”genunchiere”, aluzie la bandajul special cu care se acoperă genunchiul!

Gecov, primul din stânga, și-a cerut scuze în genunchi.

A contribuit la Miracolul de la Liberec

Mijlocaşul care a decis derby-ul cu Steaua a jucat şi în meciul pe care dinamoviştii îl denumesc “Minunea de la Liberec”, din 2009. Gecov evolua la Liberec. ”Roş-albii” au întors rezultatul în Cehia, după ce în tur fusese 3-0 la masa verde, după ce fanii din ”Groapă” au intrat pe teren, şi au ajuns la loviturile de departajare. Gecov a fost atunci unul dintre cei care au ratat, trimiţînd peste poartă.

Gecov își pune mâinile în cap. A ratat o lovitură de departajare, iar Slovan Liberec era afară din Europa.

 

 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News