„Pentru mine, România e o ţară minunată. De fiecare dată când am fost aici, mi-a mers foarte bine şi sper ca în scurt timp să mă întorc, dar nu să joc. Vreau să demonstrez că nu doar în România pot să joc bine, ci şi în altă ţară. Vreau să mă întorc, dar pe sfârşitul carierei.

Noi am luptat singuri, am avut multe probleme în interior. Ştie toată lumea cine a intervenit, cine făcea echipa. S-a terminat cu bine, dar în mod normal, la un club mare, cum este Steaua, nu e posibil să se întâmple aceste lucruri.

Aici e o mentalitate greşită. Lumea de fotbal din România crede că poate face orice. Cu mentalitatea asta nu poţi să ajungi departe”, a declarat Arlauskis.

Asta (n.r. – ordinul lui Becali de la meciul cu FC Braşov ca după pauză să intre Rusescu) nu a fost prima intervenţie, prima a avut loc din pregătiri, înainte de meciul cu Borussia, când nu am fost lăsaţi să jucăm, eu şi Prepeliţă. A sunat omu şi a zis «Voi nu jucaţi, asta e». A zis că poate vine cineva, vă vede, vă face ofertă şi nu mai am nicio şansă să semnez cu voi”, a completat lituanianul.

„Înainte să ajung la Steaua toată lumea mă critica, că nu am jucat şi că nu o să fac faţă. Au fost foarte puţini oameni care m-au susţinut atunci. Nu îmi doream să semnez pe mai mult timp. Ei au încercat să mă facă ca să semnez pe 3 ani, dar eu am spus că vreau să rămân un an. Semnam şi fără să primesc bani, era important ca eu să joc.

Mihai Stoica este foarte important, dacă el era alături de echipă nu se întâmplau mai multe lucruri. 

În România se crede că se poate face orice, dar cu mine nu se poate face aşa. Gigi Becali nu poate să facă cum a făcut cu Costel Gâlcă. Nu se poate face comparaţia între Argăseală şi Mihai Stoica, el este un conducător care are alt timp de dialog cu patronul, Argăseală este un bun executant.

Mai am bani de primit din partea Stelei, de când am plecat nu am mai vorbit. Este scris în contract ce am de luat şi Steaua trebuie să respecte asta. Mai am contract până pe data de 30 iunie.

Lipsa suporterilor a făcut să ne dea peste cap. Am vrut să ne impunem că putem şi fără ei, nu au fost alături de noi în momentele dificile. A fost foarte greu fără ei”, a încheiat lituanianul.

Urmărește-ne pe Google News