Îmbracate cu uniforma de armată, jucătoarele au încercat să prindă și salutul milităresc.
N-a ieșit din prima. Așa că fetele și-au dus rolul până la capăt și au salutat, până la urmă, din poziția de drepti. Nu înainte de a primi ultimul instructaj.
Și militarii din Afganistan sunt alături de jucătoare în partida cu Cehia. E adevărat, doar prin intermediul telefonului.
”Campioanele inimilor noastre
Echipa feminină de tenis a României, formată din Simona Halep, Monica Niculescu, Andreea Mitu, Raluca Olaru şi Alina Tecşor, a fost surprinsă plăcut de militarii Armatei României.
Fetele noastre vor evolua împotriva echipei Cehiei, în acest weekend, în Fed Cup, la Cluj Napoca, iar noi toţi trebuie să le susţinem.
Surpriza ni s-a întors înzecit atunci când fetele au îmbrăcat tricourile personalizate cu numele lor şi beretele verzi, specifice militarilor.
Rămâneţi alături de noi pentru detalii despre această acţiune de suflet a militarilor noştri!
Hai România! Hai fetelor! Suntem alături de voi!”, se arată într-o postare însoţită de o fotografie, miercuri, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.
Pe aceeaşi pagină de socializare, este postat şi un mesaj video al Dragonilor Transilvani, din Afganistan, realizat special pentru susţinerea fetelor din echipa de tenis a României şi vizionat de acestea.
Echipa națională a României va întâlni, pe 6 și 7 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, echipa Cehiei, în primul tur din Grupa Mondială a Fed Cup. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă, iar duminică vor avea loc celelalte două meciuri de simplu și, în funcție de rezultat, meciul de dublu. Partida se va desfășura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.
Cehia este deținătoarea trofeului, pe care l-a câștigat de patru ori (în ultimii cinci ani).