«Banii mei sunt banii familiei»

Simona Halep mărturisea recent pentru ziarul Libertatea că şi-a pus în cap de mică să răzbească în carieră, având ca obiect de joacă o rachetă de tenis în loc de păpuşă.
Ajutată de părinţi, Simona le întoarce acum “serviciul”: “Banii mei sunt banii familiei!”. Şi că ţine la origini a reieşit din faptul că acasă, între ai ei, vorbeşte în aromână. Ceilalţi machedoni din sport care au scris istorie sunt Gică Hagi şi Cristian Gaţu.

Antrenament cu scaune

Simona, care de azi e locul 11 WTA, se antrenează cu băieţi mai mari ca ea! Pe care îi şi învinge. În 2013, Halep a evoluat şi la nivel tehnic.
Aromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei HalepSaltul s-a produs când l-a înlocuit pe Andrei Mlendea (28 de ani) cu Adrian Marcu (foto), 51 de ani. La şedinţele de pregătire, antrenorul pune câte un scaun în colţurile terenului, iar Simona trebuie să le lovească în timpul disputării punctului.
Şi, de cele mai multe ori, izbuteşte, fapt care explică precizia jucătoarei din timpul partidelor. La ultimul antrenament dinaintea plecării la Sofia, Simona s-a antrenat în sală, dar pe zgură!
Asta fiindcă îngrijitorii de la Centrul Naţional de Tenis n-au îndepărtat zgura adusă de afară de alţi sportivi şi căzută de pe pantofii sport. Se ştie că zgura încetineşte viteza mingii, iar Halep a evoluat pe o suprafaţă rapidă la Sofia.
Deşi accidentată la un picior, Simona şi-a distrus adversarele la Sofia (foto: Gazeta Sporturilor)Aromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei Halep

Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”
Recomandări
Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”

1.200.000 $, dar rămâne cu jumătate

Simona a luat 1.200.000 $ în 2013, dar sunt omise cheltuielile unui sportiv la acest nivel. Ea plăteşte din buzunar managerul (Virginia Ruzici) şi antrenorul.
Un sparring costă 200 €, pentru un antrenamente de două ore. La turnee, îşi achită singuri cazarea, masa şi transportul!

Cântec pentru ea! Acum 10 ani, rapsodul Hrista Lupci i-a dedicat o melodie sportivei tricolore

Hrista Lupci (64 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi rapsozi din comunitatea aromânilor, i-a compus şi cântat o melodie Simonei încă de când aceasta avea 12 ani.
Aromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei Halep
Melodia “Cântic ti Simona Halep” a fost compusă şi cântată acum 10 ani. “Fetiţa tocmai câştigase câteva turnee în Italia”, îşi aminteşte rapsodul Hrista Lupci. “Mă cunoşteam cu părinţii ei, tatăl m-a rugat să-i fac refren. Asta a fost ambiţia lui Stere, fotbalist bun pe care nu l-au mai lăsat părinţii la sport. A vrut ca unul dintre copiii lui să devină mare sportiv. Şi a reuşit… Eu cântasem şi pentru Dan Coe, acum 40 de ani, şi pentru Hagi. În 1994, i-am scris un text exact în ziua meciului cu Argentina, de la Cupa Mondială. Cântam pentru el la un concert. Prestaţia «regelui» am văzut-o în reluare”, adaugă maestrul. Întrebat dacă i se mai cere piesa, Lupci a completat: “Cum să nu! Simona a botezat acum o lună şi, la petrecere, i-am cântat-o. Acum, poate am inspiraţie să mai creez o piesă”.
Simona (cu trofeul campioanelor de la Sofia) a terminat sezonul cu 52 de victorii şi 6 turnee câştigateAromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei Halep
«Cântic ti Simona Halep» (“Cântec pentru Simona”)
Armânlu a nostru, soi di aslan (Aromânii noştri cu inimi de leu) / Îlu-avum pi Gica Hagi capitan (L-au avut pe Gică Hagi căpitan) / Îlu-avum pi marili Gaţu Cristian (L-au avut şi pe marele Cristi Gaţu) / Îlu-avem pi Ianis Zicu ca dailean (Şi-l avem şi pe frumosul tânăr Zicu) / Ş-Halep Simona ţi yini nâpoi (Şi din urmă vine Simona Halep) / Tu soia armâneascâ ma işi Unâ lilici tora fitrusi (A răsărit o floare în neamul armânesc) / Halep Simona, nicâ featâ armânâ (Mică fetiţă Simona Halep) / Ţi s-amintă cu racheta tu mânâ (S-a născut cu racheta în mână).
Varianta integrală a cântecului, pe https://daimadeadun.wordpress.com/

«Regele» de Săcele

De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”
Recomandări
De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”

Gică Hagi (48 de ani) e cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. A condus magistral Generaţia de Aur la CM 1994. Deţine recordul de goluri sub tricolor, 35, însă, mai presus de cifre, stă geniul său, recunoscut în lumea întreagă.
Hagi a dus naţionala României pe locul 5 la CM din 1994Aromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei Halep
Născut la Săcele (Constanţa), a fost mereu mândru de originile sale de machedon. Acasă vorbeşte în dialectul aromân cu rudele. Hagi, singurul român care a evoluat la Real Madrid, şi-a divinizat părinţii. Când Adrian Păunescu i-a atins, în 1999, coarda sensibilă, Gică a revenit cu drag la naţională, bătând Ungaria de unul singur şi calificând naţionala la EURO 2000.

Dublu campion mondial

Marele handbalist Cristian Gaţu (68 de ani) a fost campion mondial în 1970 şi în 1974. A făcut parte din lotul echipei naţionale medaliate cu argint olimpic în 1976 şi cu bronz olimpic în 1972.
Gaţu (în alb) a purtat naţionala spre două titluri mondialeAromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei Halep
Din 1996 e şef la FR de Handbal. Pe 14 septembrie 2007, colonelul în retragere Cristian Gaţu a fost înaintat în grad, primind tresele de general de brigadă (cu o stea) în retragere.

Caragiu, Arşinel, Iorga, Blaga, Noica…

Aromânii care au făcut România mare! Intră aici și ascultă cea mai tare melodie dedicată Simonei HalepAromânii sunt o ramură a latinităţii răsăritene, localizată la sud de Dunăre. Toma Caragiu, Alexandru Arşinel (foto), Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru, Lucian Blaga, Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Constantin Noica, istoricul Neagu Djuvara şi fosta gimnastă Simona Amânar sunt personalităţi cu origini aromâne.
Aromâna (macedoromâna) e un dialect al limbii române (limba română vorbită la nord de Dunăre este dialectul dacoromân, alte două fiind meglenoromâna si istroromâna). E incorect să spunem că “traducem” din aromână în (daco)română, nu poti traduce în aceeaşi limbă.Termenul corect e “transpunere”. În România sunt circa 200.000 de aromâni, iar în Balcani – 2.000.000.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Libertateapentrufemei.ro
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Adevarul.ro
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Observatornews.ro
Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI