“Este ultima şansă a Galatei de a mai spera la calificare. Cu siguranţă o să fie o bătălie pe viaţă şi pe moarte”, a afirmat Arpad Paszkany. Patronul grupării clujene a adăugat: “Este adevărat, este meciul anului atât pentru turci, cât şi pentru noi. Dacă reuşim să câştigăm ne uşurăm foarte mult situaţia în următoarea partidă din grupă. Sincer, pentru CFR Cluj, şi un rezultat de egalitate este bun”. “Noi suntem favoriţi, mai ales că jucăm acasă. Trebuie să fim un grup unit, totul depinde doar de noi şi de modul în care vom aborda meciul cu Galata. Dacă vom câştiga şi dacă vom reuşi să ne calificăm, am îmbunătăţi lucrurile, dar nu pot spune că ar fi salvat sezonul. Oricum, noi nu am renunţat la luptă nici în campionat”, a declarat mijlocaşul Gabi Mureşan.
De partea cealaltă, Fatih Terim, tehnicianul lui Galatasaray, a precizat, înaintea sosirii în România: “Nu ne-am spus ultimul cuvânt în Liga Campionilor. Sper că odată cu partida de la Cluj vom începe să trăim zile bune. În acest moment, Clujul este cel mai important obstacol pentru noi”.
Turcii, primă de 1.000.000 de euro
Presa din Turcia a anunţat că jucătorii lui Terim, care vor fi încurajaţi diseară de 1.108 fani, vor fi plătiţi regeşte, în cazul unui succes la Cluj, cu un total de un milion de euro! Românii au promişi câte 50.000 de euro, în caz de calificare în primăvara europeană.
În acest moment, CFR are patru puncte în grupele Ligii Campionilor, în timp ce Galata “a strâns” doar unul.
Urmărește-ne pe Google News