La începutul acestui an, reprezentanţii Ecomax au cerut firmei de leasing încheierea contractelor, pentru o parte din maşini. Reprezentanţii Ecomax au acţionat firma BCR Leasing în judecată, pentru a anula rezilierea contractului, dar din cauza aglomerării dosarelor, au fost programaţi doar în luna amai a anului viitor. Ecomax a mai încercat să suspende returnarea autoturismelor, până la judecarea procesului privind anularea contractului, dar toate solicitările de ordonanţă preşedinţială, judecate în regim de rugenţă în acest an, au fost respinse.

Potrivit avocaţilor lui Paszkany, litigul vine dintr-o interpretare subiectivă a firmei de leasing, care tratează toate autotursimele împreună. Noi încercăm să luăm fiecare caz în parte, iar unele din autoturisme au fost achitate deja.

În 2009, Paszkany era creditat de topurile de profil cu o avere de aproximativ 96.000.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News