Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan (foto), conducătorii echipei CFR Cluj au primit astăzi o veste proastă: vor rămâne sub control judiciar pentru încă două luni. Măsura iniţială a expirat la finalul săptămânii trecute, pentru cei doi, cercetaţi pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, informează Mediafax.

Ancheta continuă în cazul unde Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan sunt urmăriţi penal pentru dispariţia a 10 milioane de euro din conturile CFR-ului, în perioada 2008 – 2010. Cei doi oficial au fost cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, dar măsura a expirat la finele săptămânii trecute. Din păcate pentru Paszkany şi Mureşan, procurorii DIICOT au decis să prelungească măsura controlului judiciar, pentru încă 60 de zile, conform cjsport.ro.

Dacă în cazul lui Arpad Paszkany, acesta a primit dreptul de a se întâlni cu persoane din lumea fotbalului, astfel încât activitatea clubului să nu aibă de suferit, Iuliu Mureşan nu se va putea bucura de aceste privilegii. Din acest motiv, acesta şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al CFR-ului, încă din luna iunie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News