Wenger a condus-o pe Arsenal în 1.194 de partide de la sosirea sa în octombrie 1996. Tehnicianul de 68 de ani mai are contract cu ”tunarii” până în iunie 2019.
Arsenal a câștigat trei titluri de campioană cu Wenger
Cu Wenger la conducere, Arsenal a câştigat trei titluri de campioană a Angliei, patru Cupe ale Angliei, a avut un sezon, 2003-2004, fără înfrângere şi a jucat finala Ligii Campionilor, în 2006, pierdută în faţa echipei FC Barcelona.
Pe lângă cele 810 meciuri din Premier League, fondată în 1992, Ferguson a mai condus echipa şi în 223 de meciuri în fosta ligă engleză, ajungând la un total de 1.033 în eşalonul de elită din Albion. Alex Ferguson a antrenat-o pe Manchester United între 1986 şi 2013.
În meciul de duminică, din etapa a 21-a, Arsenal a fost foarte aproape de victorie, după ce a deschis scorul prin lovitura liberă deviată a lui Alexis Sanchez, în minutul 83. West Brom a egalat graţie unui penalty controversat, transformat de Jay Rodriguez (89).