„Testele de depistare serologică şi PCR care au fost efectuate miercuri, înainte de reluarea activităţilor grupului profesionist, au scos la iveală cinci cazuri pozitive la COVID-19, inclusiv trei în rândul efectivului profesionist”, a explicat AS Saint-Etienne într-un comunicat.

🔴 Les tests de dépistage sérologiques et PCR menés avant la reprise des activités du groupe professionnel, hier…

Publicată de ASSE – Association Sportive de Saint-Etienne pe Joi, 18 iunie 2020

Miercuri au fost testaţi 33 de jucători şi 21 de membri ai staffului, în timp ce joi au fost efectuate 38 de teste suplimentare în rândul salariaţilor serviciilor administrative ale căror misiuni au legătură cu sectorul sportiv, a precizat clubul francez.

Conform celor de la AS Saint-Etienne, această campanie de depistare „demonstrează că personalele testate pozitiv au contractat virusul în timpul perioadei de izolare, atunci când ele nu au fost în contact unele cu altele”.

Persoanele vizate au fost plasate în izolare la domiciliu, sub supraveghere medicală şi vor fi supuse unor controale suplimentare în decurs de 24 de ore, a explicat gruparea din Hexagon, care are în prezent sub contract 41 de jucători.

Actualul sezon din campionatul Franţei a fost definitiv oprit din cauza pandemiei de coronavirus.

AS Saint-Etienne urmează să dispute finala Cupei Franţei împotriva formaţiei Paris Saint-Germain, la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august.

Urmărește-ne pe Google News