„Trebuie să avem o mai mare deschidere, iar o Cupă Mondială cu 40 de participante ar reprezenta un lucru foarte bun din acest punct de vedere. Ideea ar fi să facem acest lucru începând din 2026”, a declarat Infantino cu ocazia vizitei efectuate în Uruguay.
„Vom discuta acest subiect cu toată lumea, inclusiv cu jucătorii. Pe lângă numărul mai mare de echipe care vor lua parte la competiție, vom oferi șansa multora să viseze la un loc la turneul final”, a adăugat conducătorul FIFA.
Infantino s-a referit, cu această ocazie, și la scandalul de corupție care a zdruncinat din temelii forul fotbalistic mondial în ultimul an. „Cei care vor să fure, trebuie să stea departe de fotbal”, a precizat el.
Gazda Cupei Mondiale din 2026 nu a fost deocamdată stabilită, însă ediția din 2030 are mari șanse să se desfășoare pe continentul sud-american, Uruguayul și Argentina fiind interesate să organizeze în comun competiția, pentru a marca astfel 100 de ani de la finala pe care au disputat-o în 1930, cu ocazia primului Mondial de fotbal, găzduit de Uruguay.