ACTUALIZARE. Reacția lui Golofca, pentru gsp.ro:

”Imaginile vorbesc de la sine. Se vede că m-a lovit. M-a lovit pentru că mi-am dat jos tricoul. El a spus că am aruncat tricoul, dar se vede și pe imagini că tricoul era pur și simplu în fața mea. După ce m-a făcut varză tot meciul, m-a înjurat, am dat tricoul jos de supărare.

Poate am jucat și eu slab, poate am avut o zi proastă. Eu am dat cu cotul la Iași și am plătit, am stat pe bară 4 etape. Acum să plătească și el. Cu el nu mai vreau să lucrez. Cum aș putea să mai lucrez cu el? Cum pot să-l mai respect vreodată după ce a dat în mine? Cum pot să-i mai ascult indicațiile acum?

E prima dată când a făcut așa, nu știu ce l-a apucat. Dacă mă așteptam să fiu lovit mă apăram și eu. Imaginile vorbesc, eu nu mai am ce spune. Ori plec eu, ori pleacă el. Stau până-n vară și vedem ce va fi”.

Conform gsp.ro, informații primite pe surse din cadrul FRF au dezvăluit că numele lui Cătălin Golofca apare și într-un dosar de meciuri suspecte pe masa Comisiei de Integritate a Federației, de pe vremea când acesta evolua la Rapid CFR Suceava.

În vara lui 2016, când s-a transferat de la Suceava la FC Botoșani pentru 10.000 de euro, Golofca declara: “E foarte bine că domnul Grozavu are așteptări mari de la mine. Îmi place ca antrenor și îmi place să lucrez sub presiune”, a precizat Catalin Golofca pentru Monitorul de Botosani.â

”Cătuțu” a apreciat de patronul Valeriu Iftime: “Golofca îi ia pe toţi la întrebări. E prea viteaz, e prea rapid. Dacă face patru-cinci meciuri aşa,  îl ia o echipă bună. Eu am insistat pentru Golofca. Ivanovici e jumătate de Golofca. Nu poţi să-l compari pe Golofca cu Ivanovici. Ăştia sunt murături faţă de el”.

––-

Tehnicianul Leo Grozavu l-a lovit cu podul palmei peste față pe fotbalistul de 26 de ani, nervos că Golofca și-a aruncat pe jos tricoul după ce a fost înlocuit. Fanatik a publicat imagini cu buza spartă a lui Golofca.

”M-am supărat, pentru că știa foarte bine ce are de făcut. Din păcate, nu a făcut nici măcar efortul pe care mi-aș fi dorit să-l facă pe teren. Am considerat că trebuie să vină un jucător care măcar ca efort poate să susțină ceva.

Și-a aruncat tricoul și nu pot fi de acord ca un jucător schimbat să-și arunce tricoul. Orice tricou, indiferent al cărei echipe este, nu cred că merită aruncat. M-a deranjat, dar astea sunt treburile noastre. Vom vedea. Un jucător care vrea să joace la echipă nu trebuie să aibă comportamentul acesta. 

El a fost pedepsit suficient de comisia care l-a suspendat patru etape. Văd că n-a înțeles nimic”, a declarat Leo Grozavu, la Digi Sport.

Iftime: ”Gesturi de primitivism”

Patronul Valeriu Iftime nu este de acordă cu gestul antrenorului său: ”Nu am vorbit cu Leo Grozavu. Dar știu ce s-a întâmplat. Sunt plecat din țară, dar am văzut meciul. E inadmisibil! Sunt două chestiuni! Una, pe termen scurt, anume: pot face un dialog între Leo Grozavu și lotul de jucători, pentru meciul cu Poli Timișoara, următorul nostru joc. 

Sunt convins că și alți jucători au o antipatie față de Grozavu, față de unele gesturi ale lui Leo. Trebuie discutat, pentru că avem nevoie de victorie.

Iar pe termen lung, trebuie să facem în așa fel încât să scoatem astfel de gesturi de primitivism, de sălbăticie din Botoșani și nu numai, din tot fotbalul românesc”. 

”Grozavu trebuia eliminat”, a exclamat Ion Crăciunescu, din studioul Digi Sport.

Leo Grozavu a intrat în galeria antrenorilor celebrii care au agresat jucătorii. Sir Alex Ferguson l-a lovit cu gheata pe David Beckham. 

Citește și:

Motivul IREAL pentru care antrenorul Ion Marin a bătut un fotbalist

Urmărește-ne pe Google News