Surpriza de proportii la miezul noptii! Stelistii au impartit bucuria calificarii in semifinalele Cupei UEFA cu insusi presedintele Romaniei, Traian Basescu. Scena, demna pe “Pupat Piata Endependenti”, s-a desfasurat la restaurantul Golden Blitz, un local agreat de seful statului, situat in zona Razoare.

Basescu declarase joi la pranz ca nu mai vine la meci, “pentru ca nu mai accepta se stea langa Gigi Becali, care a adus grave jigniri unor persoane importante din Guvernul Romaniei”. Finantatorul Stelei il facuse “verry important papagal” pe premierul Tariceanu si spusese ca George Copos, patronul Rapidului, are “apucaturi de homosexual”!

Presedintele a organizat petrecerea Stelei

In fapt, “Base” avea o strategie bine pusa la punct. Sigur de calificarea Stelei, el insusi ii propusese lui Becali sa petreaca impreuna la Golden Blitz. De altfel, a si trimis SPP-istii sa mature zona inainte de sosirea echipei la restaurant, a mobilizat Politia si Jandarmeria. Basescu vizionase si partida in local! Inainte miezul noptii, direct de la stadion, “ros-albastrii” au ajuns la locul care avea sa fie epicentrul unui chef de proportii. Acolo i-a primit insusi presedintele. Erau, practic, toti, oamenii presedintelui!

“La bucurie, totul trece. Am facut ceea ce a trebuit! Ar fi fost ridicol ca Gigi Becali sa fie la tribuna oficiala, George Copos in galerie si Calin Popescu Tariceanu sa stea la tribuna zero”, a explicat Basescu, inainte ca sampania sa curga si inainte ca mesenii sa aprecieze la cote inalte batranul dicton “vinul dupa bere e placere”  Presedintele a afirmat apoi ca nu a mers la meci deoarece a vrut sa il vada in liniste: “I-am spus lui Becali ca Steaua se califica. La inceput am pronosticat ca va fi 3-1, iar la pauza i-am zis ca sigur se califica cu scorul de 0-0.”

„Copos si-a ales prost “mascota Tariceanu””

In valul de entuziasm al calificarii, Gigi Becali nu a uitat sa ii pronunte numele “dusmanului” sau, Calin Popescu Tariceanu: “Am inteles de la domnul presedinte ca i-a spus lui Copos – nu stiu daca-i convine ca zic asta – ca si-a ales prost mascota. Stiti voi la cine ma refer: Tariceanu”.

„Steaua e Steaua”, apoi dedicatii cu lautari

In valul de entuziasm al momentului, portarul Carlos Fernandes, care avea mana in ghips dupa ce si-a fracturat un deget in timpul meciului, i-a luat pe lautari de dupa gat, le-a bagat cateva bancnote in buzunar si i-a rugat sa cante la vioara si la acordeon melodia lui Scooter, “Maria”. Portughezul i-a dus pe muzicanti la seful statului! Ce dedicatie cu parfum portughez!

Intrebat daca ii invita pe rapidisti la restaurant in cazul in care acestia reuseau calificarea in semifinale, seful statului a raspuns intai diplomatic: “Orice echipa care aduce performante va avea un loc in sufletul meu”. Impins de la spate de Becali si de capitanul Mirel Radoi, care il flancau la masa, Basescu a adaugat: “Dar Steaua e Steaua!”. A fost aplaudat frenetic de stelistii dezlantuiti.

„E bine cu englezii, ca mai facem niste cumparaturi

Latifundiarul din Pipera a fost multumit ca Steaua va intalni in semifinalele Cupei UEFA pe Middlesbrough: “Am vazut ca s-au calificat englezii si m-am bucurat la golul de 4-1. Se potriveste mai bine pentru Steaua. In primul rand, e diferenta din drepturile de televizare. Cu elvetienii nu luam mai nimic! Si m-am gandit ca mai fac si eu niste cumparaturi”. Si Radoi considera ca Middlesbrough e un adversar abordabil. “Ma bucur, pentru ca echipele engleze sunt mai accesibile, plus ca sunt angrenate atat in campionat, cat si in Cupa Ligii”.

„Copos e raul, ca rapidistii sunt buni”

“Le-am spus jucatorilor mei ca cei de la Rapid sunt oameni buni. Se vede dupa fata si declaratiile pe care le dau. Dar, la nivel de conducere stiu sigur ca eu sunt ala bun”, a mai spus Becali, care a comentat si despre meciul cu Dinamo, de duminica: “Sunt sigur ca ii batem! Ba nu, ii calcam in picioare!”.

„Ne-am cherchelit”

Stelistii au facut apoi un scurt intermezzo la Piata Universitatii, unde erau ceruti de multimea in delir. “Ros-albastrii” au plecat apoi in cantonament, pentru meciul de maine cu Dinamo. Gigi Becali, Meme Stoica, Vali Argaseala, Leo Strizu si ceilalti oficiali s-au intors la restaurant. Basescu ii astepta. Tragea aer in piept pentru ce avea sa urmeze. Petrecerea si-a rupt zagazurile. S-a baut, s-a cantat… Latifundiarul din Pipera a confirmat mai tarziu ce aflase toata lumea: “Dupa meci, domnul presedinte m-a sunat sa vin ca sa bem un pahar de sampanie, pentru ca este fericit. Nu vedeti ca sunt si eu putin cherchelit? Eu, care nu beau…”.

S-a baut pana la 5 dimineata

In jurul orei 3.30, entuziasmat de discutia indelungata cu seful statului, finantatorului din Ghencea a iesit la intrarea restaurantului unde era asteptat pe o ploaie torentiala de cateva televiziuni. “In aceasta noapte am inceput sa cunosc cu adevarat ce fel de om este presedintele”, a exclamat Gigi Becali, dupa care s-a intors la meseni. Paranghelia  s-a inchis abia spre ora 5.00 dimineata!  Asteptat afara de masini ale politiei si ale SPP, Traian Basescu a parasit restaurantul printr-o laterala, la bordul masinii personale, un Volkswagen Polo de culoare albastra. La cateva minute a iesit si latifundiarul din Pipera. “Gata, presedintele a plecat”, a spus Becali in timp ce urnea din loc Maybach-ul. Astfel, Gigi Becali avea sa traiasca cele mai lungi si cele mai importante clipe din viata sa in compania presedintelui. De la ora 11.00 pana la ora 5.00 cei doi au avut timp sa discute despre fotbal si politica, Base confirmandu-si “pasaportul stelist”, iar Gigi pregatindu-si intrarea pe “scena politica”.

„Nu am mai trait niciodata un asemenea meci, asemenea batai de inima nu am avut in viata mea. Tot timpul spuneam: “Pentru ce, necredinciosule, nu ai incredere in tine?”. Dumnezeu imi spunea: “Ai incredere in Mine” ca sa-mi stapanesc emotiile, altfel imi statea inima. Nu va spun acum ca ajungem in finala, ci ca aducem Cupa UEFA la Bucuresti”
Gigi Becali

 
 

Urmărește-ne pe Google News