Patru etape s-au consumat din ediţia 2013 a Cupei Mondiale la scrimă, iar de la toate spadasinele noastre s-au întors cu medalii. Ultima lor reuşită s-a produs la Saint-Maur, lângă Paris. Într-o companie selectă, evoluând în ţara unde s-a născut scrima ca sport, Ana Maria Brânză s-a impus la individual, trecând (11-6) în finală de unguroaica Emese Szasz, iar cu echipa, alături de Simona Pop, Ruxandra Udrea, Raluca Sbîrcia, Adrian Dumitru şi Ana Zdanovschi, s-a clasat pe 3. Stelista i-a dedicat victoria fratelui său mai mare, care şi-a sărbătorit ziua de naştere chiar atunci când ea triumfa în Franţa.
“Aceste rezultate au fost modul meu de a le mulţumi celor care mi-au fost aproape în ultima perioadă. Le felicit pe fete pentru modul cum au abordat competiţia. La individual am avut cinci calificate din 6 pe tabloul principal. La echipe am bătut Ucraina, care a avut-o în componenţă pe Iana Şemiakina, campioana olimpică en titre, am pierdut la doar trei tuşe în faţa Rusiei, o echipă foarte motivată, şi am depăşit Franţa la ea acasă, ceea ce nu e uşor”.
Alte sporturi Comentează