Gala va fi alcătuită din 12 meciuri cu profil profesionist, 6 de box și 6 de kickboxing. “Ascensiunea Titanilor” este al 10-lea eveniment de acest gen organizat de Niță Brothers Global Promotion începând din 2011.
4 dintre cele 6 meciuri de box sunt programate pe durata a 4 runde iar două pentru 6 runde. Meciurile de kickboxing, care se dispută în 3 reprize de câte 3 minute vor avea parte de o repriză de departajare în caz de egalitate.
Printre pugiliștii prezenți în gală se numără Bilghin Mustafa, Robert Cristea, Eugen Stan și Gusti Robert, care, în august la București, l-a învins la puncte pe craioveanul Sorin “Pantera” Tănăsie.
În secțiunea de kickboxing spectacolul va fi asigurat de Gabriel Cobzaru, medaliat cu bronz la Campionatul European de savate de anul acesta, de Adelin Mihăilă care pe 12 noiembrie l-a învins prin KO în prima rundă pe grecul Panagiotis Papadopoulos în ultima gală Superkombat pe 2016 și de constănțeanul Cristian Stoica.
Supervizor pentru meciurile de box va fi reprezentantul WBC Chano Planas, iar pentru cele de kickboxing, trimisul Ligii Mondiale SFC George Celestino Hristescu. Evenimentul va putea fi urmărit și prin streaming iar de la ora 23:00 va fi preluat cu live delay de Național 24 Plus.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!