Înaintea partidei de la Giurgiu, Colţescu i-a interzis lui Muniru să joacă, din cauza unor probleme cu legitimația de joc a mijlocașul ghanez al Stelei, pe al cărui carnet apărea că joacă în continuare CFR Cluj, fosta sa echipă.

Totuşi, articolul 51 din ROAF, citat de digisport.ro, arată că arbitrul nu putea lua o astfel de decizie şi că jucătorul în cauză putea fi legitimat cu actul de identitate, alături de dovada existenţei vizei medicale.

„Conducătorii, respectiv delegaţii echipelor sau, în lipsa lor, căpitanii echipelor, sunt obligaţi să prezinte arbitrilor, înainte de începerea jocului, carnetele de legitimare ale jucătorilor înscrişi în raportul de arbitraj. În mod excepţional, în lipsa unor carnete de legitimare, se admite identificarea cu cartea de identitate însoţită de dovada existenţei vizei medicale, cu respectarea numărului minim de carnete de legitimare”, se arată în ROAF.

Practic, Muniru ar fi putut evolua fără probleme pe baza unui act de identitate, însoţit de dovada vizei medicale, care există cu siguranţă, în condiţiile în care jucătorul a fost prezent pe teren în cupele europene. În cazul în care oficialii Astrei ar fi considerat că există anumite neregularităţi, ar fi putut depune o contestaţie la finalul meciului, iar Steaua ar fi trebuit să facă dovada faptului că fotbalistul în cauză este legitimat la club.

„Chiar nu sunt pus la punct cu regulamentul. A venit Sebi (Sebastian Colţescu – n.r.) şi ne-a spus că trebuie să-l scoatem pe Muniru, că nu are voie să evolueze. El ne-a interzis. Până la urmă, cred că era responsabilitatea noastră, dacă îl introduceam. Eventual, puteam pierde meciul cu 3-0. Dar acum nu mai contează. Pe lângă ce s-a întâmplat în timpul meciului, asta contează mai puţin”, a precizat, la final, antrenorul Mirel Rădoi.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

În orice caz, gafa în cazul carnetului de joc al lui Muniru există, iar team-managerul Marius ”Mache” Ianuli, cel care a cunoscut drept ”Mânuță”, ar fi vinovatul.

Prosport.ro a făcut recenzia gafelor acestuia de când ocupă postul:

  • în 2009, a uitat că Dorin Goian e suspendat pentru prima etapă a returului. Lăcătuş a aflat cu o săptămână înainte de jocul din campionat datorită unei înştiinţări de la LPF. În pregătirile de iarnă, el îl folosise pe Goian titular în toate amicalele şi pe Ionuţ Rada fundaş stânga.
  • în 2009, l-a anunţat pe Lăcătuş că Ghionea urmează să fie suspendat pentru meciul din campionat cu CFR Cluj. Fundaşul nu a fost păstrat în cantonament din acest motiv, iar situaţia a fost reparată abia ziua următoare.
  • în 2009, l-a informat pe Cristiano Bergodi doar cu două zile înainte de meciul Stelei cu Ujpest că Pawel Golanski este suspendar pentru partidă
  • în 2009, l-a trecut pe lista pentru deplasarea în Olanda pentru meciul cu Twente pe Alexandru Tudose, fotbalist care nu era pe lista UEFA.
  • în 2009, Mache a fost găsit vinovat, împreună cu doctorul echipei, de faptul că nu i-a obţinut viza medicală lui Bicfalvi. Din această cauză, Bergodi  nu a putut să-l folosească în derby-ul cu Dinamo pe mijlocaşul stelist.
  • în 2012, l-a făcut pe acelaşi Stoichiţă să revină asupra declaraţiilor în cazul suspendării lui Pîrvulescu. Deşi fundaşul avea patru cartonaşe galbene, antrenorul Stelei a fost informat de Mache că este o greşeală în statistică şi că Pîrvulescu poate juca. După un schimb de mail-uri cu LPF, situaţia a fost lămurită, iar oficialii Ligii au criticat Steaua pentru faptul că nu are o persoană capabilă să gestioneze numărătoarea cartonaşelor.
  • în 2013, Mache a uitat să îi obţină viza de Marea Britanie lui Stefan Nikolici, astfel că muntenegreanul a întârziat trei zile în cantonamentul Stelei. Pentru a se revanşa şi pentru a scăpa de sancţiuni, Ianuli i-a plătit din propriul buzunar un bilet la business class lui Nikolic după ce i-a obţinut viza.
  • în 2014, acelaşi Mache, cel responsabil pentru ţinerea evidenţei cartonaşelor galbene la Steaua, l-a informat pe Laurenţiu Reghecampf, antrenorul din acel moment al echipei din Ghencea, că Florin Gardoş nu va fi apt pentru partida cu FC Vaslui, deşi jucătorul avea doar şase cartonaşe galbene până în acel moment. O posibilă explicaţie pentru această gafă ar fi dată de faptul că Ianuli a numărat şi cartonaşul galben pe care Florin Gardoş îl încasase în Cupa României.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI