„Şumudică are susţinerea noastră în continuare, aşa cum a avut-o de fiecare dată. Vom merge în continuare până la finalul campionatului, după care vom trage concluziile de rigoare şi vom vedea ce este de făcut pentru binele echipei. În momentul de faţă nici nu se pune problema de schimbare a stafului tehnic. Mai sunt cinci meciuri de campionat, mai avem această dublă cu Timişoara, cert este că nu anticipam nici noi parcursul acesta slab din play-off, dar în viaţa fiecărei echipe există şi astfel de perioade. Aşa cum am câştigat opt meciuri la rând din păcate pierdem de patru meciuri, e o situaţie neplăcută pentru noi, dar trebuie să gestionăm această situaţie şi să găsim variante pentru bunul mers al echipei. (…) Din punctul meu de vedere este exclus ca Şumudică să plece acum. Vom continua până la vară, după care vom trage concluziile ne vom gândi ce vom face”, a spus Coman la Digi Sport.
Nu doar Șumudică este vinovat pentru ultimele rezultate
Dănuţ Coman a precizat că toţi cei de la Astra sunt vinovaţi pentru rezultatele din ultima perioadă. „Suntem mult prea departe de ceea ce am arătat în sezonul regulat, în cupele europene, în Cupa României. Din păcate această criză s-a prelungit. Sunt multe explicaţii pentru rezultatele slabe pe care le avem în momentul de faţă, dar nu aş vrea să trag nicio concluzie acum. Sunt supărat pe toată lumea, cu toţii suntem de vină, şi staful tehnic, şi jucătorii şi conducerea administrativă, cu toţii suntem de vină, aşa cum s-a întâmplat şi în momentul în care am câştigat campionatul şi am avut acele rezultate bune. Meritele sunt ale întregului club, la fel şi eşecurile”, a adăugat el.
Întrebat dacă negocierile cu Marius Şumudică pentru prelungirea contractului mai sunt de actualitate, Coman a declarat că este greu de spus dacă tehnicianul va rămâne la Astra din vară şi că zilele următoare se va lua o decizie în acest sens.
„La fotbal se poate întâmpla orice, lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Am început negocierile cu Şumi, e greu să spun acum dacă vom continua cu el sau nu. Este antrenorul cu care am avut cele mai mari performanţe. Sunt momente în care Şumi spune că sunt şanse zero ca el să continue la Astra, sunt momente în care îşi doreşte să rămână şi să demonstreze că poate face performanţă în continuare… În momentul de faţă nu ne-am gândit, dar cu siguranţă zilele următoare vom lua o decizie în privinţa băncii tehnice şi a ceea ce vom face de la vară”, a spus oficialul Astrei. „Ce am putea face acum? Ce am câştiga dacă am schimba staful tehnic? La Astra au fost perioade mult mai grele din toate punctele de vedere şi am reuşit cu toţii, cei din conducerea administrativă, să le gestionăm”, a adăugat el.
Dănuţ Coman consideră că FCSB are cele mai mari şanse la titlu: „Cred că FCSB au cele mai mari şanse de a câştiga campionatul. Când îl ai pe Alibec în teren… Noi trebuie să ne gândim la noi, să luăm puncte, indiferent de adversarul pe care îl avem”.
Luni seară, tehnicianul Marius Şumudică a declarat că îi este ruşine de rezultatele din ultimele partide şi că ar fi de acord cu rezilierea contractului său cu gruparea giurgiuveană chiar de marţi.
Astra Giurgiu a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de FC Dinamo, în etapa a cincea a play-off-ului Ligii I, meci la care cele două goluri ale oaspeţilor au fost marcate într-un interval de două minute. Au înscris Rivaldinho ’83 şi Bumba ’85 pentru Dinamo, respectiv Săpunaru ’90+3 pentru Astra.