Senegalezul Ousmane NDoye nu s-a prezentat la primul antrenament al Astrei din 2011, urmând a se încadra în programul echipei, abia pe 10 ianurie, după ce îşi va rezolva probleme legate de viza de şedere în România.

Prunea: ” NDoye e un fotbalist – model”

Până să-l prezinte oficial pe fostul mijlocaş central a lui Dinamo, ploieştenii i-au urat bun venit unui alt „câine”, Florin Prunea, care a preluat funcţia de manager sportiv al echipei din Cartierul „9 Mai”.
 

„Mi-am dorit enorm, de mult timp, să lucrez aici. Cred în acest proiect şi în colegul meu de cameră de la Dinamo, Tibi Selymes. Sunt fericit să pot pune umărul la construirea echipei competitive visate de domnul Ioan Niculae, care merită respectul pentru această investiţie sută la sută privată. Mă bucură transferul lui NDoye, un fotbalist-model pentru cum se antrenează şi cum joacă. Clubul nostru îşi permite să transfere orice jucător în acest moment, dar antrenorul va hotărî pe cine aducem. Astra este o echipă cuminte, care munceşte foarte mult şi sper să facem cât mai multe puncte, pentru a ieşi din zona fierbinte a clasamentului”, a declarat Prunea.

Antrenamentul Astrei, început după-amiază, a continuat pe întuneric, deoarece s-a hotărât ca instalaţia de nocturnă să nu fie aprinsă pentru a se economisi bani de curent. Au lipsit doar Lucian Goian, Radek Oprsal şi Bogdan Miron – învoiţi de antrenor, şi Kehinde Fatai – accidentat.

Urmărește-ne pe Google News