Astra a anunțat achiziționarea a doi jucători, ambii cu profil defensiv: Hubert Wolakiewicz (29 de ani) și Andrei Răuţă (19 ani). Primul este internațional polonez și vine de la echipa din țara natală Lech Poznan. Răuță a evoluat ultima oară în Franța, la Guingamp, și a fost convocat în naționala U19 a României.
„Astăzi, clubul Astra a reuşit perfectarea altor două transferuri, polonezul Hubert Wolakiewicz şi Andrei Răuţă semnând contractele cu echipa noastră. Wolakiewicz are 29 de ani, fiind un internaţional polonez care a jucat ultimii patru ani la Lech Poznan, unde a fost chiar căpitanul echipei. Poate juca atât ca fundaş central, cât şi apărător lateral, având şi 4 selecţii în prima reprezentativă a Poloniei. Andrei Răuţă este un tânăr apărător, de 19 ani, care a făcut junioratul în Franţa, la un club care evoluează în primăvara Europa League – Guingamp, acesta debutând şi în maţionala Under 19 a României, anul trecut.
Le urăm mult succes în tricoul Astrei!”, se arată pe contul de Facebook al clubului.
Programul primelor meciuri oficiale din 2015 pentru Astra