Cu toate acestea, campioana nostră va urca începând de luni pe treapta a doua mondială, devansând-o astfel pe rusoaica Maria Șharapova (28 de ani).

Românca va reveni pe locul secund după 6 luni și jumătate. Simona a mai ocupat locul 2 în clasamentul WTA în perioada 11 august – 7 octombrie 2014. 

Această revenire este extrem de importantă. Halep nu va câștiga doar faimă, ci o va evita pe Serena Williams în concursurile viitoare.

Urcarea constănțencei pe locul doi mondial va face, conform regulamentului, ca întâlnirile cu jucătoarea din Statele Unite să fie posibile doar în eventualele finale ale turneelor care vor urma.

Astfel, Halep își poate propune un obiectiv îndrzneț: detronarea Serenei!

Bilanțul meciurilor directe dintre Serena Williams şi Simona Halep:

Williams – Halep 3-6, 6-2, 6-1 (2011, Wimbledon, turul II)
Williams – Halep 6-3, 6-0 (2013, Roma, semifinale)
Williams – Halep 6-0, 6-4 (2013, Cincinnati, sferturi)
Williams – Halep 0-6, 2-6 (2014, Turneul Campioanelor, grupe)
Williams – Halep 6-3, 6-0 (2014, Turneul Campioanelor, finală)
Williams – Halep 6-2, 4-6, 7-5 (2015, Miami, semifinală)

Scapă de Serena, dar are alte probleme

Simona Halep va avea, cel puțin teoretic, mai multă liniște începând de luni, grație acestei urcări în clasament. Cu toate acestea, campioana noastră are alte bătăi de cap.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

George Cosac, președintele FR de Tenis, a dezvăluit că Simona a jucat accidentată contra danezei Caroline Wozniacki (DETALII AICI). 

În plus, Halep a dat semne că se confruntă cu o stare de oboseală, deși sezonul nu a ajuns nici măcar la jumătate. 

Ciudat, având în vedere că sportiva noastră nu a participat la Fed Cup, contra Canadei, tocmai pentru a se odihni.

Totuși, este foarte probabil ca Halep să treacă peste aceste probleme. Până pe 3 mai, urmează o pauză pentru constănțeancă. 

Apoi, Simona va participa la turneele de la Madrid, Roma și Roland Garros, toate pe zgură.

Programul complet al Simonei Halep, pentru următoarea perioadă:

27 aprilie – 3 mai: pauza
4-10 mai: turneul de la Madrid
11-17 mai: turneul de la Roma
18-24 mai: pauza
25 mai – 7 iunie: Roland Garros.

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI