”Suntem prieteni foarte buni, facem concedii și revelioane împreună, dar pe teren suntem profesioniști. Fiecare luptă pentru echipa lui”, a declarat Pena, pentru SportNews.ro, după Steaua – Chiajna 2-2.
”Am vorbit înaintea meciului și cu Rîpă și cu Neagu. I-am întrebat care e situația la ei, cum e atmosfera. Erau optimiști că vor reveni pe locul 1, după ce ASA Tîrgu Mureș pierduse la Mediaș. Își doreau foarte mult cele trei puncte.
Nu se așteptau să-i încurcăm. După pauză, când conduceau cu 1-0, au vrut să conserve rezultatul, însă presiunea și-a pus amprenta pe jocul lor”, a dezvăluit Pena.
Atacantul al cărui tată, Gheorghe Pena, a jucat la Steaua le ține pumnii strânși prietenilor săi, Rîpă și Neagu, să iasă campioni: ”Chiar dacă i-am încurcat, steliștii mai au șanse la titlu. În ultimele trei etape se poate întâmpla orice. ASA are program mai greu, dar pentru Steaua urmează o deplasare infernală, la Brașov, care își va juca ultima șansă pentru supraviețuire”.
Marius Pena regretă că a scăpat printre degete victoria: ”La 2-1 pentru noi speram la mai mult, dar execuția lui Iancu a făcut să se termine egal. Steaua ne-a dominat în final, dar a fost o dominare sterilă. Și-au creat doar ocazia lui Țucudean. Cu trei puncte, am fi fost salvați de la retrogradare în proproție de 80 la sută. Așa mai avem de tras. Trebuie să învingem neapărat Viitorul. Chiar dacă ne disputăm meciurile de acasă pe același teren, nu ne întâlnim la antrenamente. Ei se pregătesc la Voluntari. Suntem precum Inter și AC Milan”.